Familia regale a fost întâmpinată cu urări, pâine şi sare şi s-a intonat imnul României.
Principesa Margareta şi Principele Radu i-au invitat pe reprezentanţii oficialităţilor locale să intre în vagonul sufragerie. Focşănenii, în schimb, s-au declarat emoţionaţi de întâlnirea cu membrii familiei regale.
"Acum am văzut şi noi prima dată trenul regal. Se vedea acolo tapetul acela frumos şi scaunele din piele" a spus încântat un copil.
"Principesele şi principii au fost foarte drăguţi cu noi, au stat la poze. Abia aştept să ajung acasă să le povestesc părinţilor" a declarat o fetiţă.
Trenul regal a fost comandat de Regele Ferdinand I în anul 1926, în Italia, şi a fost livrat României după moartea acestuia, în anul 1928.
Reporter: Iuliana ChiticOperator: Gelu Mormoloc
Editor web: Dana Costache
