• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-12 16:55:04
  • Sursa:
„Voi muri in inchisoare”. Primele pasaje din memoriile lui Navalnii au fost publicate. Ce scria opozantul lui Putin in inchisoare Imagine

Aleksei Navalnîi, care a murit la 47 de ani într-o închisoare din Arctica, în februarie, scria cu doi ani înainte de a muri că își va „petrece restul vieţii în închisoare” și „va muri” acolo, potrivit primelor extrase publicate din memoriile postume ale opozantului numărul unu al lui Vladimir Putin, relatează AFP, informează News.ro. 

„Nu va fi nimeni de la care să-mi iau rămas bun (...) Toate zilele de naştere vor fi sărbătorite fără mine. Nu-mi voi vedea niciodată nepoţii. Nu voi fi subiectul niciunei poveşti de familie. Nu voi apărea în nicio fotografie”, scria Alekseï Navalnîi la 22 martie 2022, în acest jurnal din închisoare, ale cărui extrase au fost publicate vineri şi sâmbătă de revista The New Yorker şi de cotidianul londonez The Times, înainte de a fi publicate în întreaga lume la 22 octombrie.

Cartea, intitulată Patriot, va fi „memorialul meu”, scria Navalnîi. Este prevăzută publicarea inclusiv a unei versiuni în limba rusă, potrivit editurii americane Knopf.

La întoarcerea sa în Rusia, în ianuarie 2021, după o gravă otrăvire, activistul anticorupţie a fost imediat arestat. El ispăşea o pedeapsă de 19 ani de închisoare primită pentru „extremism” într-o colonie penală din Arctica când a murit la vârsta de 47 de ani, în data de 16 februarie.

„Singurul lucru de care ar trebui să ne temem este să ne lăsăm patria pradă unei adunături de mincinoşi, hoţi şi ipocriţi”, scria el la 17 ianuarie 2022.

În fragmentele publicate, opozantul povesteşte o zi obişnuită, la 1 iulie 2022: trezirea la 6 dimineaţa, micul dejun la 6:20 dimineaţa şi începerea serviciului la 6:40. „La locul de muncă, stai timp de şapte ore la maşina de cusut, pe un scăunel mai jos de înălţimea genunchilor”, descrie el. „După muncă, continui să stai câteva ore pe o bancă de lemn, sub un portret al lui Putin. Aceasta se numeşte <<activitate disciplinară>>”, scria Aleksei Navalnîi.

El povesteşte cum a făcut greva foamei începând din aprilie 2021, ceea ce l-a făcut să piardă un kilogram în fiecare zi. Uşa de la bucătăria închisorii, unde se găteau pui şi pâine, era „lăsată în mod deliberat deschisă”, astfel încât mirosul să ajungă la el. De asemenea, i se strecurau dulciuri în buzunare.

La 11 aprilie 2021, Aleksei Navalnîi s-a simţit pentru prima dată „la cel mai scăzut nivel emoţional şi moral”. Dar câteva zile mai târziu, a aflat de sprijinul internaţional pentru el - „inclusiv cinci laureaţi ai Premiului Nobel” şi chiar scriitoarea celebră „JK Rowling!”.

Moartea activistului a provocat o condamnare unanimă din partea capitalelor occidentale, mulţi lideri arătând cu degetul spre Vladimir Putin.

David Remnick, redactor la The New Yorker, mărturiseşte că „este imposibil să citeşti jurnalul de închisoare al lui Navalnîi fără să fii indignat de tragedia suferinţei şi morţii sale”.

În ultima însemnare din jurnal, publicată de New Yorker la 17 ianuarie 2024, opozantul mărturisea că o întrebare revine mereu printre colegii săi de detenţie şi anumiţi gardieni din închisoare: de ce s-a întors în Rusia? „Nu vreau să-mi abandonez ţara sau să o trădez. Dacă convingerile tale au sens, trebuie să fii pregătit să le aperi şi să faci sacrificii dacă este necesar”, le răspundea el.

În ciuda singurătăţii şi a izolării sale, simţul umorului care îl caracteriza pe Aleksei Navalnîi apare în mod strălucit în mai multe rânduri. Ca atunci când explică de ce a scris această carte. „Dacă mă ucid, familia mea va primi avansul şi drepturile de autor”, spune el. „Dacă o tentativă obscură de asasinat cu ajutorul unei arme chimice, urmată de o moarte tragică în închisoare, nu poate vinde o carte, este greu de imaginat ce ar putea. Autorul cărţii a fost asasinat de un preşedinte infam. Ce ar putea cere mai mult departamentul de marketing?”, scria Navalnîi, cuvinte care par să rezoneze puternic la opt luni după moartea sa.

Fermierii cehi au stocuri de cereale de 2,6 milioane de tone, un nivel cu 40% mai ridicat decât anul trecut, deoarece au crescut exporturile ucrainene pe pieţele europene, a anunţat marţi Asociaţia Agricolă din Cehia, transmite Reuters, potrivit Agerpres. 

Economie 2023-04-18 16:55:40

„Un deceniu de schimbări majore a început deja. Securitatea nu mai poate fi considerată de la sine înțeleasă în Europa, în urma războiului ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei”, a spus Klaus Iohannis la prima ediţie a Forumului Băncii Europene de Investiţii de la Luxemburg. În opinia președintelui, în acest context trei lucruri vor fi esențiale: „adaptabilitatea prin soluții rapide la provocările actuale, păstrând în același timp obiectivele noastre strategice, unitatea de acțiune, și să rămânem loiali valorilor noastre fundamentale”. Klaus Iohannis a afirmat, de asemenea, că BEI este un partener important al României în implementarea proiectelor din PNRR. 

Economie 2023-02-27 20:24:43

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, nu exclude posibilitatea transferării la Ministerul Finanțelor, în momentul rotativei guvernamentale din luna mai. Prezent, luni, la Interviurile Digi24.ro, oficialul a declarat: „Întodeauna voi face ceea ce Partidul Național Liberal și ceea ce guvernul în sine consideră că este mai bine și voi răspunde prezent la orice apel unde cred că pot să-mi ofer concursul.”

Economie 2023-01-23 17:25:51

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, scrie într-un mesaj publicat pe Facebook că planul REPowerEU al României nu a fost respins de Comisia Europeană, așa cum a susținut europarlamentarul REPER, Dragoș Pîslaru. „E adevărat că viața politică, mai ales în pragul campaniilor electorale, te poate împinge uneori la cât mai multă angajare „sinceră”, trebuie totuși să ai în vedere a periclita interesele strategice ale României nu este nicidecum o virtute”, spune Boloș. Și europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan spune că planul „nu poate fi respins de Comisia Europeană înainte de a fi depus de țara noastră”.

Economie 2023-05-12 13:31:16

Statele membre ale Uniunii Europene au convenit atenuarea reglementărilor de mediu pentru fermierii care vor să obţină subvenţii în cadrul Politicii Agricole Comune a UE (PAC), după protestele uriașe ale agricultorilor, care au durat luni de zile, din mai multe țări membre.

Economie 2024-05-13 17:28:48

Militarul american care a trecut marţi frontiera în Coreea de Nord era escortat afară din Coreea de Sud din motive disciplinare, scrie CNN. Soldatul urma să fie trimis înapoi în Statele Unite, dar după ce a trecut de controlul de securitate de la aeroport, a reuşit să iasă din terminal și s-a alăturat unui grup de turiști care vizita frontiera dintre cele două țări. Apoi a început să râdă și a luat-o la fugă, trecând granița, a declarat un martor pentru CBS News, potrivit Reuters.

Economie 2023-07-18 20:33:18

Rusia a lansat un nou atac asupra Kievului, fiind a doua noapte la rând când drone rusești ajung în zonă. Acestea au fost doborâte de apărarea ucraineană, însă resturile au rănit două persoane și au avariat tot atâtea case în regiunea din jurul capitalei, au declarat joi autoritățile de la Kiev.

Economie 2024-08-01 12:25:58

România îşi menţine obiectivul de ţară reprezentat de aderarea la spaţiul Schengen în anul 2023, a anunţat joi, la Bruxelles, ministrul de interne Lucian Bode, care şi-a exprimat convingerea că prin intrarea ţării noastre în Schengen va spori substanţial siguranţa frontierelor externe ale Uniunii Europene, a frontierelor Schengen şi a cetăţenilor Uniunii Europene.

Economie 2023-03-09 16:02:34