• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-26 11:11:12
  • Sursa:
Vladimir Putin spune ca e gresit ca femeile, copiii si batranii din Gaza sa fie pedepsiti pentru greselile altora Imagine

Preşedintele rus Vladimir Putin condamnă bombardamentele din Gaza și a avertizat miercuri că actualul conflict dintre Israel şi Hamas s-ar putea extinde mult dincolo de Orientul Mijlociu. Putin susține că este greşit ca femeile, copiii şi bătrânii nevinovaţi din Gaza să fie pedepsiţi pentru crimele altora, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

Putin, care a făcut aceste comentarii în cadrul unei întâlniri la Kremlin cu liderii religioşi ruşi de diferite confesiuni, a declarat că vărsarea de sânge în regiune trebuie să înceteze. El a dezvăluit că le-a spus altor lideri mondiali, în cadrul unor convorbiri telefonice, că, în caz contrar, există riscul unei conflagraţii mult mai ample.

"Sarcina noastră de astăzi, principala noastră sarcină, este să oprim vărsarea de sânge şi violenţa", a spus Putin, potrivit unei transcrieri publicate de Kremlin. "În caz contrar, continuarea escaladării crizei este plină de consecinţe grave şi extrem de periculoase şi distructive. Şi nu numai pentru regiunea Orientului Mijlociu. Ar putea să se extindă mult dincolo de graniţele Orientului Mijlociu", a avertizat liderul de la Kremlin.

În remarci critice la adresa Occidentului, el a spus că anumite forţe - pe care nu le-a numit - caută să provoace o nouă escaladare şi să atragă în conflict cât mai multe alte ţări şi popoare. Scopul, a spus el, este de a "lansa un adevărat val de haos şi ură reciprocă nu numai în Orientul Mijlociu, ci şi mult dincolo de graniţele sale". Printre altele, "ei încearcă să se joace cu sentimentele naţionale şi religioase a milioane de oameni", a afirmat Putin, fără a preciza cine sunt aceşti "ei".

Putin a transmis condoleanţe familiilor israelienilor şi cetăţenilor din alte ţări care au fost ucişi sau răniţi de Hamas în atacul sângeros din 7 octombrie. Moscova, a arătat el, a continuat să pledeze pentru o soluţie cu două state în problema palestiniano-israeliană, considerând că este singura cale de a ajunge la o înţelegere pe termen lung.

Cu toate acestea, liderul de la Kremlin a precizat clar că, în opinia sa, Israelul a greşit continuând să bombardeze Gaza ca represalii pentru măcelul şi luarea de ostatici a cetăţenilor israelieni de către Hamas. "De asemenea, este clar pentru noi că oamenii nevinovaţi nu ar trebui să fie traşi la răspundere pentru crimele comise de alţii", a spus Putin. "Lupta împotriva terorismului nu poate fi condusă în conformitate cu faimosul principiu al responsabilităţii colective atunci când bătrâni, femei, copii, familii întregi şi sute de mii de oameni sunt lăsaţi fără adăpost, hrană, apă, electricitate şi asistenţă medicală", a adăugat Vladimir Putin.

În iunie 2023, armata rusă a revendicat distrugerea unui tanc ucrainean Leopard 2 de către o rachetă antitanc 9K121 Vikhr trasă dintr-un elicopter de atac. Aceasta a difuzat chiar și imagini ale secvenței. Dar probabil că nu ar fi trebuit să facă acest lucru, deoarece, deși mașina în cauză era într-adevăr de concepție occidentală, era de fapt o mașină agricolă americană, în acest caz un pulverizator autopropulsat John Deere 4830, scrie Zone Militaire.

Economie 2024-12-03 07:00:20

Alexandru Piscan, acuzat de DIICOT că a trimis la Ambasada Rusiei de la Bucureşti imagini cu obiective militare româneşti sau aparţinând NATO, a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la cinci ani şi şase luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trădare, în formă continuată.

Economie 2024-12-17 13:52:55

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, invitat la emisiunea Briefing de la Digi24, nu exclude o candidatură la prezidențiale dar că speră mai întâi la un scor bun la alegerile europarlamentare. Totuși, el spune că este „aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat”.

Economie 2024-06-03 10:46:26

Zona de Nord a judeţului Tulcea a fost vizată joi, pentru a doua noapte consecutiv, de mesaje RO-Alert legate la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, în aproperea graniţei cu Ucraina. În ultimele luni, fragmente de dronă au ajuns pe teritoriul României.

Economie 2024-07-25 07:42:23

Armata Turciei a efectuat duminică lovituri aeriene în nordul Irakului și Siria și a distrus 24 de ținte ale militanților kurzi, a declarat Ministerul turc al Apărării într-un comunicat, adăugând că mulți militanți au fost „neutralizați” în atac, transmite Reuters.

Economie 2024-01-14 22:52:25

În 1972, Nando Parrado călătorea cu familia și prietenii săi atunci când avionul lui s-a prăbușit în munții Anzi. Pentru cei 16 supraviețuitori ai acestui dezastru aviatic, au urmat luni de zile de groază, ingeniozitate și sacrificii incredibile, relatează The Guardian.

Economie 2023-12-05 08:00:51

Liz Truss este noul prim-ministru al Marii Britanii, după ce s-a întâlnit cu regina la Castelul Balmoral din Scoția.

Economie 2022-09-06 16:32:45

Iranul a semnat un contract cu Rusia pentru a-i furniza "40 de turbine" care să ajute industria gazelor din această ţară lovită de sancţiunile occidentale din cauza invaziei Ucrainei, potrivit presei locale.

Economie 2022-10-24 08:00:13