• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-18 00:15:05
  • Sursa:
Vladimir Putin isi dezvaluie ambitiile: Tot fostul teritoriu URSS este teritoriu rus Imagine

Vladimir Putin le-a spus vineri participanților la summitul economic de la Sankt Petersburg că din punctul său de vedere, tot teritoriul statelor ce făceau parte cândva din componența URSS este, de fapt, teritoriu al Rusiei.

Dintre cele 15 state care formau URSS, pe lângă Rusia, Ucraina și Belarus, făceau parte și statele baltice, dar și Republica Moldova.

„Ce este Uniunea Sovietică? Aceasta este, de fapt, Rusia istorică. După cum s-a dovedit, ea a încetat să mai existe. Și vreau să subliniez acest lucru, întotdeauna am tratat cu respect, în istoria recentă, procesele de suveranizare care au avut loc în spațiul postsovietic”, a afirmat liderul de la Kremlin.

Nu este pentru prima dată când Vladimir Putin își dezvăluie idealurile imperialiste. Nu mai târziu de săptămâna trecută, el s-a comparat cu Petru cel Mare, la o întâlnire cu tineri antreprenori din Rusia, și a sugerat o paralelă între invazia din Ucraina și războiul pe care țarul l-a dus împotriva suedezilor. Putin a spus că atunci, ca și acum, Rusia își ia înapoi teritorii, iar asta poate dura.

Putin susține că ar fi respectat și suveranitatea Ucrainei, dacă ar fi avut, la Kiev, aliați cu care să fie în relații bune.

El pretinde că nu are obiecţii faţă de aderarea Ucrainei la UE, pentru că aceasta din urmă nu este o alianţă militară, spre deosebire de NATO, au relatat agenţiile AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

„Nu avem nimic împotrivă, este decizia lor suverană să adere sau nu la uniuni economice (...) Este treaba lor, a poporului ucrainean”, a declarat liderul rus la Forumul economic de la Sankt Petersburg. Totuşi, el a prezis că „Ucraina se va transforma într-o semi-colonie” a ţărilor occidentale, dacă aderă la UE. 

Pe de altă parte, Putin a estimat că după încheierea „operaţiunii militare speciale”, adică a războiului declanşat de Rusia prin agresiunea asupra Ucrainei, relaţiile ruso-ucrainene se vor normaliza. „Mai devreme sau mai târziu, situaţia va reveni la normal”, crede el.

Liderul de la Kremlin s-a arătat încrezător şi faţă de revenirea pe piaţa rusească a companiilor occidentale, mai ales europene, care s-au retras în urma sancţiunilor impuse Rusiei după agresiunea asupra Ucrainei.

El a insistat pe de altă parte că ofensiva militară rusă în Ucraina nu este cauza dificultăţilor economice mondiale, în special a creşterii preţurilor la energie, acestea fiind provocate de „erorile sistemice” ale Occidentului, care îşi provoacă singur inflaţie prin tiparnița de bani. „Îi auzim pe toţi vorbind despre o pretinsă inflaţie a lui Putin (...) Acesta este rezultatul erorilor sistemice ale administraţiei americane şi ale birocraţiei europene (...) Pentru ei, operaţiunea noastră este un colac de salvare care le permite să pună totul pe seama noastră”, a acuzat Putin.

Liderul de la Kremlin a mai prezis sfârșitul lumii „unipolare” aflate sub influența Statelor Unite și a subliniat că au apărut noi centre de putere, în ciuda încercărilor Occidentului de a o conserva „prin toate mijloacele”.

În intervenția - cu profunde accente propagandistice - de la Forumul economic de la Sankt Petersburg, Putin a acuzat Statele Unite că tratează celelalte ţări ca pe nişte „colonii” şi că se consideră „mesagerul lui Dumnezeu pe Pământ”.

„Statele Unite în mod evident nu îşi dau seama că în ultimele decenii noi centre de putere au apărut pe Glob şi vocea lor este auzită tot mai mult. Fiecare dintre ele îşi dezvoltă propriul sistem politic şi de instituţii publice şi implementează propriul model de creştere economică şi, desigur, are dreptul de ale proteja şi de a-şi asigura suveranitatea naţională”, a afirmat liderul de la Kremlin.

Nici subiectul armei nucleare nu putea lipsi de la o astfel de bună ocazie de propagare a retoricii ruse. Putin a amenințat voalat și a spus că Rusia va recurge la folosirea armelor nucleare doar „dacă este necesar” pentru a-şi apăra suveranitatea. „Nu suntem o ameninţare, dar toţi trebuie să ştie ce avem noi şi ce vom folosi dacă este necesar pentru apărarea suveranităţii noastre”, a spus Vladimir Putin la Forumul economic de la Sankt Petersburg, un forum care anul acesta a fost unul „de casă”, lipsit de prezența unor companii multinaționale și a unor lideri din business-ul mondial.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut miercuri la 7,93%, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Economie 2022-09-28 12:25:55

Banca Naţională a Elveţiei (SNB) a raportat luni pierderi uriașe, cele mai mari de la înființarea sa, în 1907. Cifra este amețitoare: 142,2 miliarde franci echivalentul a 143 de miliarde dolari. Pierderile sunt calculate pe ultimele 9 luni ale acestui an. Cauza acestor pierderi istorice este reducerea investițiilor străine ale SNB, ca urmare a creșterii dobânzilor și a aprecierii francului elvețian, transmite Reuters.

Economie 2022-10-31 13:21:38

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, la Bacău, că este prematur să se discute despre o eventuală candidatură a sa la Preşedinţia României.

Economie 2022-10-27 14:42:59

Washingtonul a retras vineri cinci grupări de pe lista sa neagră cu organizaţii teroriste străine, printre care mişcarea separatistă bască ETA şi secta japoneză Aum, după ce aceste grupări au fost responsabile ani de zile pentru acte de violenţă. Pe de altă parte, Statele Unite menţin Cuba pe lista ţărilor care nu cooperează suficient împotriva terorismului.

Economie 2022-05-21 04:12:26

Un ecologist folosește păsări de pradă pentru a ajuta armata israeliană să recupereze cadavrele din zonele atacate de gruparea teroristă Hamas, transmite BBC.

Economie 2023-11-10 11:31:56

Actorul australian Hugh Jackman este de părere că este inevitabil că țara sa va renunța la monarhia britanică și că va deveni o republică în viitor, relatează BBC.

Economie 2023-02-18 15:45:54

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că o eventuală decizie a liberalilor de a candida, anul viitor, singuri în alegeri, fără a mai lua în calcul varianta unor liste comune cu PSD, va fi respectată. „Dacă aceasta este decizia dânşilor, asta se va întâmpla”, a spus liderul social-democraților. Declarația vine după ce președintele PNL, Nicolae Ciucă, a spus că „liberalilor nu ar trebui să le fie teamă să meargă singuri în alegeri”. 

Economie 2023-10-09 17:12:05

Nicușor Dan a declarat, duminică la Digi24, că hotărârea lui Crin Antonescu de a nu mai fi candidatul coaliție la prezidențiale nu a fost una potrivită și va afecta imaginea României. El vede mică probabilitatea ca PSD-PNL-UDMR să mai susțină vreun alt candidat comun la alegeri.

Economie 2025-01-05 18:27:38