• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-06 17:07:36
  • Sursa:
Vladimir Putin a fost escortat de patru avioane de vanatoare Su-35S in timpul zborului spre Abu Dhabi Imagine

Avionul preşedintelui rus Vladimir Putin a fost escortat de patru avioane de vânătoare ruseşti Suhoi-35S în timpul zborului spre Emiratele Arabe Unite, prima escală a unui turneu în Orientul Mijlociu, care mai cuprinde şi o vizită în Arabia Saudită, relatează agențiile internaționale de presă.

Aceasta este una din rarele ieşiri din ţară ale lui Vladimir Putin, după mandatul de arestare emis în aprilie pe numele său de Curtea Penală Internaţională pentru deportarea ilegală de copii ucraineni şi transferul lor din zonele ocupate din Ucraina în Rusia.

„Pe durata zborului şi până la aterizarea avionului prezidenţial la Abu Dhabi (capitala EAU), şeful statului rus a fost escortat de patru avioane de vânătoare Suhoi-35S ale forţelor aeriene ruse”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit Interfax.

Într-un gest cu puţine precedente, întrucât Kremlinul nu obişnuieşte să facă publice astfel de detalii, Peskov a precizat că avioanele de vânătoare erau echipate „cu diferite tipuri de armament”, relatează Agerpres.

„Pentru escorta aeriană a avionului prezidenţial au fost primite autorizaţii speciale din partea statelor al căror teritoriu a fost survolat. Suntem recunoscători ţărilor pentru cooperarea lor”, a adăugat el.

Ministerul rus al Apărării a difuzat o înregistrare video cu avionul lui Putin, un Iliuşin-96, flancat de avioane de vânătoare Suhoi-35S în timpul zborului din Rusia spre EAU.

La Abu Dhabi, în debutul întâlnirii cu preşedintele EAU, Mohammed Bin Zayed Al Nahyan, Putin şi-a exprimat disponibilitatea de a aborda conflictul din Orientul Mijlociu şi războiul din Ucraina, conform EFE.

„Desigur, vom aborda cu dumneavoastră situaţia din punctele fierbinţi, în special conflictul arabo-israelian. Şi, bineînţeles, vă voi informa cu privire la situaţia din jurul crizei ucrainene”, a spus el.

Putin a subliniat că „Emiratele Arabe Unite au o contribuţie uriaşă la stabilitatea situaţiei din lume, în condiţiile în care nu sunt ţară cu statut permanent în Consiliul de Securitate al ONU”.

El a menţionat că, datorită poziţiei şeicului Zayed, relaţiile bilaterale au atins „un nivel ridicat fără precedent” în istoria raporturilor bilaterale.

„Efectiv, EAU sunt principalul mare partener comercial al Rusiei în lumea arabă”, precum şi cel mai mare investitor, a subliniat Putin, indicând că volumul comerţului bilateral a crescut cu 68% în 2022.

Preşedintele rus a mai spus că, pe lângă proiectele ambiţioase din sectorul petrolului şi gazelor, cele două ţări cooperează în cadrul OPEC+, ai cărei membri pompează peste 40% din petrolul mondial.

„Voi fi bucuros să continuăm activitatea noastră comună pentru a consolida cooperarea bilaterală în diferite domenii. Acordăm o prioritate specială dezvoltării unor sectoare precum energia, infrastructura, înalta tehnologie şi altele”, a adăugat el.

De asemenea, Putin a evocat cei aproape un milion de turişti ruşi care au călătorit în EAU anul trecut şi deschiderea unei şcoli cu predare în limba rusă în această ţară.

Fondurile de pensii private din România au cumulat active în cuantum de 155,49 miliarde lei la finalul lunii septembrie 2024, în creştere cu 28 % comparativ cu aceeaşi perioada a anului anterior, arată un raport publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), scrie News.ro.

Economie 2024-12-24 23:16:29

O nouă alunecare masivă de teren a început să prindă contur pe Sebeș-Turda. Este zona de după nodul rutier de la Alba Iulia Nord, în care pământul a mai luat-o la vale de câteva ori și unde constructorul italian lucrează chiar și acum la remedierea unor surpări.

Economie 2023-07-17 14:21:23

Arestarea faimosului traficant de droguri mexican Ovidio Guzmán-López a dus la revolte de stradă din partea membrilor grupării pe care o conduce. Aceștia au ucis deja trei poliţişti, au rănit zeci de persoane, au incendiat autoturisme şi au deschis focul asupra unor avioane care încercau să decoleze ori se aflau pe pistă, scrie BBC.

Economie 2023-01-06 09:15:34

Se anunță fenomene meteo extreme în următoarele zile. Un vortex polar va aduce în Romania ninsori, ploi și vânt puternic. Crește pericolul de inundații pe mai mult râuri din țară. Pentru județele Caraș-Severin și Timiș, hidrologii au emis un cod portocaliu. Iar veștile proaste vin și de la meteorologi.

Economie 2023-04-02 17:52:03

Joe Biden a mers, luni, la Rio de Janeiro pentru a face poza de grup cu liderii G20 la ultimul său summit în calitate de preşedinte al SUA, dar a constatat că aceştia făcuseră deja fotografia fără el. Frustraţi, oficialii americani au dat vina pe „probleme logistice” pentru această gafă, scrie The Guardian. Dar Biden nu a fost singurul care a ratat fotografia din Brazilia. Şi premierii canadian şi italian au păţit la fel.

Economie 2024-11-19 11:21:36

Un muzician profesionist din Germania a cerut în instanță 8.400 de euro despăgubiri, după ce i-au fost anulate 5 concerte în perioada pandemiei de COVID-19. Curtea Federală de Justiție a respins cererea motivând că măsurile au fost necesare pentru salvarea de vieți. "Viaţa şi sănătatea culturii nu au fost protejate", a declarat, în replică, artistul, citat de Agerpres.

Economie 2023-08-03 17:20:06

Deputatul AUR Ilie-Alin Coleșa a vorbit, într-o dezbatere din plenul Camerei cu privire la modificările aduse la Registrul agresorilor sexuali, despre hipersexualizarea precoce a copiilor. Motivul invocat de parlamentar este joaca fetițelor cu un anumit tip de păpuși care, în loc, să le aducă mai mult spre experiența de mame, le duce cu gândul la prostituție.

Economie 2025-04-15 16:27:42

Deși actuala președintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, rămâne favorită să obțină un nou mandat la șefia guvernului european, poziția ei nu mai este la fel de sigură ca în trecut, scrie Politico, care enumeră o serie de posibili înlocuitori ai acesteia – printre care și președintele României, Klaus Iohannis. Iohannis este văzut ca un posibil candidat cu șanse în condițiile în care este „apreciat” de liderii europeni, mai ales de cei conservatori, ia România a avut un comportament „exemplar” în regiune în timpul războiului din Ucraina și a crizelor provocate de acesta.

Economie 2024-04-25 15:25:43