Serviciile de contraspionaj europene cooperează deja unele cu celelalte. În plus, există o structură în cadrul serviciului extern al UE care realizează schimburi de informaţii clasificate referitor la conflicte şi terorism. Iar experţii în contraterorism au întâlniri regulate în cadrul unui grup de lucru în Consiliu. Însă niciuna dintre aceste structuri nu are forţa unui serviciu secret comparabilă cu a unuia dintre marile state europene. Şi cu atât mai puţin cu forţa NSA.
Pe de altă parte, apar tot mai multe dovezi că guvernele îşi spionează propriii cetăţeni. Apple a divulgat o primă listă cu solicitări de date cu caracter personal pe care le-a primit din partea guvernelor din întreaga lume. Statele Unite se află pe primul loc, cu 2.000 de cereri privind 3.000 de conturi. Pe de altă parte, Marea Britanie, Spania, Germania, Franţa şi Australia au făcut împreună aproape 500 de cereri. Compania nu a spus şi la câte dintre ele a răspuns, dar a declarat că numărul lor se apropie de 1.000. Prin publicarea listei de cereri, Apple s-a alăturat celorlalte mari grupuri, precum Facebook, Google şi Yahoo, care au făcut acelaşi lucru în lunile precedente.
