• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-21 12:07:33
  • Sursa:
Viorel Jinga, rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie: Pregatirea pentru atestatul in hematologie va dura, probabil, un an Imagine

Campania de donare de sânge a ajuns, din nou, în Parlamentul României. Este a patra oară când Digi24 este alături de angajații care aleg să salveze vieți și care au rămas partenerii campaniei "Avem același sânge ". Donarea de sânge rămâne unul dintre cele mai simple gesturi prin care putem face bine.

Încă de când a început proiectul, s-a dorit să vină și cu un mesaj de conștientizare în rândul populației că este nevoie să donăm sânge, că sunt pacienți a căror viață depinde de sângele donat, dar vrem să atragem atenția și asupra problemelor care sunt în sistemul de transfuzie din România. De la cum arată aceste centre, până la problemele în privința personalului.

Vești bune în privința pregătirii personalului în acest domeniu vin de la profesorul Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila".

"Împreună cu specialiștii din comisia de specialitate de hematologie de la Ministerul Sănătății și specialiștii din subcomisia de medicină transfuzională, tot de la minister, și cadrele noastre didactice, în special de la hematologie, am început discuțiile pentru a crea acest atestat, această competență cum se chema înainte, dar titulatura actuală este de atestat, pentru a pregăti specialiștii, nu numai medici hematologi. Probabil că va fi o pregătire de un an pentru a obține acest atestat cu mai multe module de câte două luni în diferite domenii, inclusiv de laborator. Probabil că în 1-2 săptămâni o să avem planul de pregătire, programa, curicula și specialiștii care vor pregăti acești specialiști în medicină transfuzională. Cei care sunt deja foarte bine pregătiți și au atestate vor dobândi titlul de atestat în medicina transfuzională și ei vor face pregătirea pentru ceilalți din diferite domenii de activitate, inclusiv anesteziști, inclusiv medici de laborator și, mai ales, hematologi. Se vor pregăti specialiști pentru centrele de transfuzii, centrele unde se donează sânge și se face evaluarea acestui sânge, dar și medicii din spitale, unde e foarte important să existe o compatibilitate bună între sângele donat și grupa de sânge a pacientului", a declarat profesul Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila".

Proiect susținut de SANADOR

Primele rezultate la Evaluarea Națională 2023 au fost afișate miercuri, 28 iunie, la ora 10:00. Elevii nemulțumiți de rezultatele pot depune contestații la centrele de examen sau le pot transmite electronic, în zilele de 28 iunie, între orele 16:00 – 19:00 și 29 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00.

Economie 2023-06-28 11:10:47

Elon Musk a fost dat în judecată marți într-o acțiune colectivă propusă de alegătorii înregistrați care au semnat petiția sa de susținere a Constituției pentru a avea șansa de a câștiga premiul său de 1 milion de dolari pe zi, iar acum susțin că a fost o fraudă, scrie Reuters.

Economie 2024-11-06 19:59:38

O tornadă a devastat un camping, în timpul festivalului Boomtown, lângă Winchester. Pe rețelele sociale au fost distribuite imagini cu corturi și scaune luate pe sus de vârtej. Oamenii au povestit că obiectele zburau prin aer până la 18 metri înălțime.

Economie 2022-08-18 14:28:43

„Georgescu a uimit România şi aliaţii” este titlul cu care BBC relatează victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Un candidat independent cu un trecut naţionalist a uimit România şi a alarmat aliaţii săi, clasându-se pe primul loc în turul iniţial al alegerilor prezidenţiale de duminică. BBC precizează că un factor-cheie al victoriei sale de duminică a fost utilizarea abilă a reţelelor de socializare, în special TikTok, unde are peste 330.000 de urmăritori - faţă de 30.000 în urmă cu două săptămâni - şi peste 4 milioane de aprecieri, iar acest lucru s-a tradus în peste două milioane de voturi în aceste alegeri.

Economie 2024-11-26 16:13:28

Confruntare în stil medieval între un M2 Bradley american și un transportor blindat rusesc pe frontul din Ucraina, surprinsă din dronă. Cele două vehicule blindate s-au intersectat pe un drum în apropierea unui sat din regiunea Donețk și au tras pur și simplu unul împotriva celuilalt, ca într-un turnir medieval între cavalerii teutoni. Transportorul rusesc a pierdut.

Economie 2024-06-09 08:38:47

Marșul Bucharest Pride a avut loc sâmbătă pe traseul Calea Victoriei - Parcul Izvor. Organizatorul, asociația ACCEPT, a anunțat că au fost peste 30.000 de persoane la manifestație, anul acesta fiind o ediție aniversară a 20 de ani de Bucharest Pride. În prima parte a zilei s-a desfășurat marșul normalității, care susţine familia formată dintre un bărbat şi o femeie, unde cei mai mulţi dintre participanţi au venit cu steaguri tricolore, icoane şi cruci din lemn, au recitat „Tatăl nostru” și au intonat imnuri religioase. De la manifestație nu a lipsit lidera SOS România Diana Șoșoacă. Ambele evenimente au fost autorizate de Primăria Capitalei.

Economie 2025-06-09 11:00:29

Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, care va ține o predică și va rosti rugăciuni la slujba de înmormântare a Reginei Elisabeta a II-a, spune, într-un interviu pentru Digi24 la Londra, că la coada de oameni care vin să-i aducă un ultim omagiu fostei suverane vin și membri ai Bisericii Angliei dar și din alte biserici și credințe să ofere sprijin și îndrumare celor de acolo.

Economie 2022-09-17 17:48:25

România se confruntă de o săptămână cu proteste de stradă la care participă fermieri și transportatori. Acțiunile lor au pus în dificultate accesul pe drumurile publice în jumătate din județele țării, iar vămile din estul și nordul României au fost blocate de coloane cu mașini grele, camioane și tractoare. Întrebarea la care nu are nimeni răspuns este cine se află în spatele acestor mișcări de stradă care au loc în România, dar și în alte țări europene, precum Germania, Olanda, Spania sau Franța. În toate aceste cazuri, există posibile conexiuni ale protestelor cu partidele naționalist-extremiste. De altfel, încă din prima seară a protestelor, George Simion și Diana Șoșoacă au mers să se afișeze în mijlocul fermierilor și transportatorilor nemulțumiți de măsurile Guvernului. În fiecare zi de protest, pe Tik Tok, cea mai folosită rețea socială din România, cei care administrează conturile afiliate AUR au fost prezenți între protestatari și au făcut transmisiuni live, chemând româniii să iasă în stradă, la revoltă. 

Economie 2024-01-17 12:16:14