• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-07-06 14:31:48
  • Sursa:
Viorel Hrebenciuc iese mai repede din inchisoare. Judecatorii au decis ca poate fi eliberat conditionat Imagine

Fostul deputat social democrat Viorel Hrebenciuc va fi eliberat din penitenciar, în urma undei decizii luate miercuri de judecătorii Tribunalului Ilfov.

Judecătorii au decis că el poate fi eliberat condiționat în dosarul în care în septembrie anul trecut fusese condamnat la trei ani de închisoare. în dosarul Giga TV.

El a executat doar 10 luni din pedeapsa de 3 ani închisoare.

Judecătorii au avut în vedere vârsta înaintată a acestuia și comportamentul din închisoare.

Iniţial, Hrebenciuc primise o decizie nefavorabilă la Judecătoria Sectorului 4, însă Tribunalul Ilfov a dispus eliberarea lui mai devreme din penitenciar.

Cei doi judecători din completul de la Tribunalul Ilfov au avut opinii divergente cu privire la cazul lui Hrebenciuc, astfel încât în complet a intrat un al treilea magistrat, care a înclinat balanţa în favoarea eliberării fostului deputat.

"Cu majoritate: În baza art. 425 ind.1 alin.7 pct. 2 lit. a din Cpp, raportat la art. 587 din Cpp, admite contestaţia declarată de condamnatul Hrebenciuc Viorel, împotriva sentinţei penale nr. 941 din 29.04.2022, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 9304/4/2022. Desfiinţează sentinţa penală contestată şi rejudecând cauza: În baza art.587 din Cpp, raportat la art.60 alin.2 Codul penal vechi, admite propunerea privind pe petentul condamnat Hrebenciuc Viorel, aflat în stare de deţinere în Penitenciarului Jilava Bucureşti. Dispune liberarea condiţionată a contestatorului condamnat Hrebenciuc Viorel, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.78/2022 emis de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, în baza sentinţei penale nr. 64/2022, prin care i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare. Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului Hrebenciuc Viorel, dacă nu este arestat în altă cauză. Definitivă", se arată în decizia tribunalului.

În acest dosar, Hrebenciuc fusese condamnat pentru abuz în serviciu. 

El va fi eliberat din Penitenciarul Jilava.

În septembrie 2021 Viorel Hrebenciuc a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti, la 3 ani închisoare cu executare în dosarul Giga TV. Alături de el au mai primit condamnări Gheorghe Ştefan „Pinalti”, fosta șefă CNA Laura Corina Georgescu, precum și Narcisa Iorga, fostă membră a CNA.

Viorel Hrebenciuc a fost cercetat pentru că, susţineau anchetatorii la momentul trimiterii în judecată, acesta s-a implicat spre a determina funcţionari din CNA pentru ca această instituţie să revină asupra deciziei de retragere a licenţei postului Giga TV - controlat de primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, potrivit Mediafax. Narcisa Iorga a fost urmărită urmărită penal de procurorii anticorupţie pentru că i-ar fi sugerat primarului din Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan, în ce mod se poate redobândi licenţa şi la cine să apeleze pentru asta, nominalizându-l pe deputatul Viorel Hrebenciuc.

Kiril Budanov, șeful serviciului de informații al Ministrului Apărării din Ucraina, a declarat că agenția sa nu a fost implicată în uciderea căpitanului rus Stanislav Rjiţki, informează Nexta. Autoritățile ruse au deschis un dosar penal pentru crimă după moartea lui Rjițki.

Economie 2023-07-11 17:23:02

Finlanda, ţară recent intrată în NATO şi care împarte o graniţă lungă cu Rusia, a finalizat inventarierea adăposturilor antiaeriene existente, în cadrul unui efort guvernamental determinat de invazia rusă, de anul trecut, în Ucraina vecină, relatează Reuters.

Economie 2023-08-31 08:00:20

Forțele aeriene americane plănuiesc să reactiveze o bază aeriană construită pe o insulă din Pacific de unde Statele Unite au lansat atacurile nucleare asupra Japoniei, scrie CNN. Washingtonul caută să își diversifice în acest mod opțiunile militare pe care le are la dispoziție în cazul izbucnirii unui conflict armat cu China.

Economie 2023-12-23 08:00:50

Agenţii economici din România oferă 60.228 de locuri de muncă, în timp ce angajatorii din Spaţiul Economic European (SEE) anunţă disponibilitatea a 139 posturi pentru lucrătorii români, arată datele centralizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), potrivit Agerpres. 

Economie 2023-08-16 19:54:21

Judecătorul de la procesul lui Donald Trump la New York pentru plăţi disimulate către actriţa de filme porno Stormy Daniels a respins luni apelul său de a-i se anula condamnarea pe baza imunităţii prezidenţiale, au informat media americane, scrie AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-12-17 08:35:36

Un camion frigorific înmatriculat în Lituania, care transporta ilegal șase migranţi aflaţi în pericol, a fost interceptat lângă Lyon după ce jurnaliștii BBC au alertat poliția. Jurnaliștii au primit mesaj de la unul dintre migranți care s-a panicat din cauză că în camion era tot mai frig.

Economie 2023-09-28 08:04:05

În timp ce Donald Trump se erijează în „solul unei păci” durabile și continuă frenetic negocierile cu părțile beligerante, pentru a pune capăt conflictului ruso-ucrainean, care durează deja de trei ani, Moscova nu dă semne că va renunța ușor la agenda sa privind „operațiunea specială” lansată asupra Ucrainei. Din contră. Se observă o intensificare a ofensivei armatei ruse pe linia frontului, conform postărilor pe rețelele sociale din partea ofițerilor ucraineni, unei analize a informațiilor furnizate de Statul Major General de la Kiev, dar și soldaților care au vorbit pentru CNN.

Economie 2025-04-09 23:27:51

Metoda "Fotografia" face victime și în România. Escrocii din Germania au postat pe internet fotografii cu utilaje agricole pe care le vindeau la prețuri foarte mici. Infractorii chiar emiteau facturi false, iar oamenii dădeau banii iar apoi așteptau utilajele în zadar. Polițiștii spun să avem grijă la anunțurile de pe internet pentru că unele pot fi folosite pentru escrocherii. 

Economie 2024-04-24 12:20:17