• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2014-01-26 05:43:11
  • Sursa:
Violente soldate cu 29 de morti in Egipt, la trei ani de la inlaturarea lui Hosni Mubarak Imagine

Totul, după ce vineri, alte şase persoane au murit, iar peste 90 au fost rănite în urma a patru atentate care au zguduit Cairo. Atacurile sporesc tensiunea, în contextul în care susţinătorii fostului preşedinte Mohamed Morsi fac apel la manifestaţii de amploare. Pe de altă parte, armata, care l-a înlăturat de la putere pe fostul lider pro-islamist, încă se bucură de un larg sprijin în rândul populaţiei.

La trei ani de la izbucnirea revoluţiei care l-a îndepărtat de la putere pe Hosni Mubarak, zeci de mii de oameni au ieşit din nou în simbolica Piaţă Tahrir din Cairo. Aniversarea s-a transformat şi de această dată într-un nou miting de susţinere a armatei care în urmă cu şapte luni îl înlătura de la putere pe fostul preşedinte pro-islamist Mohamed Morsi. Aniversarea a fost marcată şi de violenţe.

În cei trei ani care au trecut de la prima ieşire în stradă a egiptenilor pentru a protesta faţă de guvernarea coruptă şi autoritară a lui Hosni Mubarak, ţara a trecut din criză în criză.

„Trebuie să ne concentrăm asupra a ceea ce am cerut în revoluţie, dar nu am obţinut. Pâine, libertate, justiţie naţională şi demnitate umană au fost principiile noastre, însă nu am făcut îndeajuns pentru a ne îndeplini obiectivele”, spune activistul Ahmed Naguib.

Primului preşedinte al Egiptului liber, Mohamed Morsi şi guvernului format din Frăţia Musulmană nu le-a luat mult timp să dezamăgească egiptenii. Liderul de la Cairo a încălcat valorile revoluţiei din 2011 şi a condus ţara într-un mod dictatorial. Noua constituţie şi lipsa reformelor economice promise i-a determinat pe egipteni să iasă din nou în stradă.

La sfârşitul lunii iunie 2013, peste 14 milioane de egipteni au cerut demisia lui Mohamed Morsi şi dizolvarea guvernului pro-islamist. Armata a înclinat balanţa în favoarea opoziţiei.

Nu a fost însă o perioadă liniştită. Mohamed Morsi este judecat pentru trei capete de acuzare şi este închis, în timp ce Frăţia Musulmană a fost declarată grupare teroristă. Egiptenii au votat de curând o nouă constituţie, în baza căreia va fi ales preşedintele. Şeful armatei ţinteşte acest post, într-o ţară puternic divizată. Unii cred că el ar fi singurul capabil să scoată ţara din criză.