• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-08 12:01:29
  • Sursa:
Violenta impotriva politicienilor germani continua. O senatoare a fost lovita intr-o biblioteca si a ajuns la spital Imagine

Senatoarea germană Franziska Giffey, fost primar al Berlinului, a devenit cea mai recentă victimă a unei serii de atacuri contra politicienilor germani atunci când un bărbat a lovit-o din spate cu un obiect greu, într-o bibliotecă locală, a anunţat poliţia germană, informează Reuters, preluat de Agerpres.

Giffey, ministru al economiei în executivul local şi membru al Partidului Social-Democrat (SPD), formaţiunea cancelarului federal Olaf Scholz, a fost rănită uşor în acest atac, potrivit poliţiei şi Parchetului din Berlin.

Individul a lovit-o pe senatoare în cap şi gât cu o pungă cu conţinut greu, după care a fugit, indică declaraţia poliţiei. Conform acesteia, Franziska Giffey a fost transportată la spital, unde a primit îngrijiri, fiind externată după scurt timp.

Atacul urmează apelurilor la creşterea protecţiei politicienilor germani, după o serie de violenţe fizice şi verbale împotriva unora dintre oamenii politici din Germania.

Patru tineri sunt anchetaţi după ce un eurodeputat german a fost bătut şi, ulterior, spitalizat în timp ce lipea postere electorale ale SPD în oraşul Dresda, din estul Germaniei.

De asemenea, membri proeminenţi ai Verzilor, partid aflat în coaliţia guvernamentală de la Berlin, au fost ţintele unor proteste violente în acest an.

Joe Biden a lansat din nou un avertisment dur cu privire la soarta democraţiei americane, de data aceasta atacându-l foarte direct pe Donald Trump. El a afirmat că ideologia adversarului său republican şi a partizanilor săi "ameninţă însăşi esenţa naţiunii noastre". "Ceva periculos se întâmplă acum în America", a spus Biden.

Economie 2023-09-29 07:54:58

Coreea de Nord a trimis duminică baloane pline cu gunoi înspre Coreea de Sud, a declarat armata sud-coreeană, anunțând că va răspunde „pe scară largă” cu transmisiuni de propagandă şi emisiuni prin difuzoare.

Economie 2024-07-21 14:00:14

O vânzătoare din București a ajuns după gratii, după ce și-a înscenat un jaf. Femeia de 29 de ani a sunat la 112 și a anunțat că a fost victima unei jaf, iar hoțul ar fi plecat cu toate încasările, respectiv 4.700 de lei. Vânzătoarea acuzată acum de delapidare ar fi avut și 3 complici, spun polițiștii.

Economie 2023-11-01 18:03:52

Un controlor a fost bătut cu bestialitate de un călător în tren, pe ruta Mangalia - Sibiu. 

Economie 2022-08-08 19:27:57

În noaptea de sâmbătă spre duminică va avea loc un fenomen astronomic inedit - Orionidele, o ploaie de stele căzătoare. Oamenii de știință spun că Pământul va trece printr-un nor de praf, care a făcut cândva parte din coada cometei Halley, iar cel puțin 20 de stele căzătoare pot fi observate pe oră, pe timpul nopții, transmite The Guardian.

Economie 2023-10-21 10:41:39

Ucraina a lăsat joi impresia că se pregătește să atace podul construit de ruşi peste Strâmtoarea Kerci - supranumit și „Podul lui Putin”, care face legătura între Rusia și Peninsula Crimeea. Serviciile de informaţii militare ucrainene au publicat un document de 300 de pagini cu detalii despre construcţia podului afirmând că sunt informaţii din surse oficiale ruseşti.

Economie 2022-06-17 07:00:28

Cel puțin cinci oficiali instalați de Rusia în teritoriile ocupate din Ucraina au fost uciși vineri în decurs de câteva ore, la sute de kilometri distanță unii de ceilalți, în Luhansk, Herson și Berdiansk, relatează „The Guardian”. 

Economie 2022-09-16 18:20:11

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți seară că, din datele la zi, sunt 350 de români în Fâşia Gaza, dintre care circa 250 au solicitat deja celulei de criză activată la nivelul Ministerului Afacerilor Externe să fie repatriaţi în România. El a mai spus că este de datoria României să fie solidară cu Israelul și Benjamin Netanyahu i-a transmis că „ne consideră nişte fraţi”.

Economie 2023-10-18 00:09:31