Vine Mos Nicolae. Copiii cuminti primesc daruri multe, cei neascultatori nuieluse

Vine Mos Nicolae. Copiii cuminti primesc daruri multe, cei neascultatori nuieluse Imagine

Nerăbdători să primească daruri de la Moș Nicolae, cei mici s-au pregătit tot anul pentru această seară specială. Unii au fost ascultători, alţii au mai făcut câte o boacănă.

Bristena are cinci anişori şi spune că a fost cuminte mai tot anul. Speră ca moşul să îi aducă o mulţime de daruri şi nu doar nuieluşa.

Pentru că faptele bune au fost mai multe decât prostioarele, a făcut o listă întreagă cu dorinţe pe care visează să i le îndeplinească Moşul.

Moş Nicolae va primi şi el o răsplată, pentru drumul lung pe care l-a bătut şi mai ales pentru dărnicia lui din fiecare an.

De acum deja se lasă noaptea, iar Moșul nu vine până nu vede că toții copiii au adormit.

Sfantul Nicolae s-a născut în satul Patara din Turcia. În activitatea sa religioasă era ocrotitorul văduvelor, copiilor şi al săracilor. Ca sfânt, Moş Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decât cu recompensele.

Potrivit tradiţiei creştine, el îi lovea cu nuiaua peste mâni pe cei care se abăteau de la credinţă.

reporter: Anamaria Stoicaoperator: Matei Ghioc

editor web: Anca Medrea