La dezbateri vor fi prezenți numeroși membri ai Guvernului ungar, inclusiv miniștri și secretari de stat, dar și reprezentanții UDMR din Guvernul României, cum ar fi vicepremierul Tanczos Barna sau ministrul Culturii, Demeter András.Printre participanți se vor afla liderul UDMR, Kelemen Hunor, europarlamentari sau parlamentari UDMR, dar și primari și președinți de Consilii Județene aleși pe listele Uniunii.De asemenea, la lucrări vor lua parte și reprezentanți ai maghiarilor din alte țări, precum Ucraina, Slovacia, Slovenia sau Croația.Deschiderea oficială a lucrărilor Universității de Vară de la Băile Tușnad are loc miercuri, 23 iulie, prima temă de dezbatere fiind „A început schimbarea sistemului mondial!”, cu participarea lui Németh Zsolt, președintele Comisiei pentru politică externă a Parlamentului Ungariei dar și a lui Csoma Botond, liderul grupului UDMR din Camera Deputaților.La fel ca în fiecare an, momentul culminant al evenimentului va avea loc sâmbătă, 26 iulie, când își va susține tradiționalul discurs premierul ungar Viktor Orbán.Pe scenă, alături de acesta, se vor afla Tőkés László, președintele Consiliului Național Maghiar din Transilvania, precum și Németh Zsolt, care este unul dintre fondatorii universității de vară.Printre temele principale abordate în cadrul dezbaterilor de la Băile Tușnad se numără războaiele și impactul lor global, criza economică, dar și politicile Guvernului ungar de sprijinire a comunităților maghiare din afara granițelor.Totodată, vor fi abordate și teme locale și regionale, precum analiza alegerilor prezidențiale din România sau situația de la salina Praid.
Și în acest an participarea invitaților români rămâne limitată, în special din partea politicienilor activi, potrivit informațiilor furnizate de Sándor Krisztina.Pe lângă dezbaterile politice, la Universitatea de Vară au loc numeroase evenimente conexe, iar în fiecare seară sunt programate concerte susținute de trupe maghiare cunoscute din Ungaria sau din România.Participarea la dezbateri este gratuită până la ora 16:00, pe baza unei înregistrări prealabile, după care se achită un bilet de 40 lei, iar pentru a participarea la discursul lui Viktor Orbán este nevoie de o înregistrare separată.Evenimentul este organizat de Consiliul Tineretului Maghiar din România și Fundația Pro Minoritate din Ungaria.Universitatea de Vară de la Băile Tușnad este cunoscută sub denumirea de „Tusványos”, fiind vorba de abrevierea numelor contopite ale celor două localități în care s-a desfășurat până acum manifestarea - inițial la Bálványos, în județul Covasna, după care a fost mutată la Băile Tușnad, în Harghita.
