• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-18 20:36:05
  • Sursa:
Viktor Orban: „Ungaria trebuie sa schimbe Uniunea Europeana din interior, nu sa o paraseasca” Imagine

„Ungaria trebuie să schimbe Uniunea Europeană din interior, nu să o părăsească”, a declarat, sâmbătă, premierul ungar, Viktor Orban, la un congres al partidului său, Fidesz, relatează Reuters.

Orban a făcut declarația pentru a susține din nou opoziţia guvernului său faţă de începerea negocierilor de aderare cu Ucraina.

„Corectarea promisiunii greşite de a începe negocierile cu Ucraina pentru aderarea la UE va fi, de asemenea, sarcina noastră, pentru că Ucraina este la ani lumină de UE acum”, a spus Orban, adăugând că va lupta împotriva tentativelor UE de a „muta migranţi” în Ungaria, tema propagandistică preferată a premierului reacționar de la Budapesta.

Ucraina, care a depus cererea de aderare la UE la câteva zile după invadarea sa de către Rusia în februarie 2022, tratează aderarea la blocul european ca pe principala sa prioritate. Chestiunea declanşării negocierilor de aderare cu Ucraina se afla pe agenda UE la summitul UE de luna viitoare.

Decizia de a invita Ucraina să declanşeze negocierile de aderare la summitul UE este „în pericol”, a declarat un oficial european de rang înalt, vineri, menţionând că dezacordul Ungariei este unul dintre motive.

În contextul în care Ungaria tocmai şi-a revenit cu greu dintr-o criză a inflaţiei, Orban a început, în această săptămână, campania pentru alegerile europene din iunie anul viitor.

Guvernul său i-a îndemnat, vineri, pe cetăţenii săi să completeze un chestionar în care sunt întrebaţi, printre altele, dacă UE ar trebui să aloce mai multe fonduri pentru Ucraina sau să înceapă  negocierile de aderare cu acest stat.

„Vom rezista ideilor nebuneşti ale birocraţilor de la Bruxelles, invaziei migranţilor, propagandei de gen şi vom rezista iluziilor privind războiul şi aderarea nepregătită la UE a Ucrainei”, le-a spus Orban membrilor partidului său, aflat la guvernare din 2010.

Franța a intrat în cea mai înaltă stare de alertă antiteroristă, după ce un tânăr de 20 de ani, de origine cecenă, a înjunghiat mortal un profesor și a rănit grav alte două persoane la o școală din Arras, a anunțat, vineri, premierul francez Elisabeth Borne, relatează BBC.

Economie 2023-10-13 23:06:32

Trupa americană Aerosmith a anunţat un turneu de adio, după mai mult de cinci decenii de la înființare, informează BBC. Luni, trupa a anunţat vestea "cutremurătoare" într-un videoclip plin de vedete, în care apar prieteni celebri, printre care Sir Ringo Starr, Dolly Parton şi Eminem.

Economie 2023-05-01 20:30:09

Prognoza de creştere economică a Băncii Mondiale la o medie anuală de 5,2% pentru perioada 2022 - 2030 confirmă "trendul pozitiv" al economiei româneşti şi potenţialul de dezvoltare pe termen lun, a afirmat luni premierul Nicolae Ciucă.

Economie 2022-07-18 19:01:49

Vot istoric pentru România în Parlamentul European. A fost adoptată rezoluția în care este recunoscut dreptul României de a-și recupera tezaurul furat de Moscova sau să obțină compensații în schimbul acestuia. E vorba de cantităţi însemnate de aur, obiecte de patrimoniu, colecţii de artă, bijuterii. În cazul unor negocieri cu Rusia, după încheierea războiului din Ucraina, Uniunea Europeană ar putea folosi documentul ca să pună condiții Moscovei.

Economie 2024-03-14 16:31:45

Mai mulți elevi de la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Constanța au fost filmați în timp ce lucrează în școală, în loc să fie la cursuri. Aceștia ar fi fost puși la „muncă silnică” chiar de reprezentanții liceului la care învață.

Economie 2023-05-12 19:31:10

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a fost enervat vineri, la Jakarta, de criticile care au vizat războiul declanşat de Rusia în Ucraina, acuzând un „complot al Occidentului”, a declarat şeful diplomaţiei UE Josep Borrell, în timp ce secretarul de stat american Antony Blinken a spus că prezenţa lui Lavrov nu a fost „nici constructivă, nici productivă”.

Economie 2023-07-14 19:56:26

Fostul vicepreședinte al Statelor Unite, Mike Pence, intră în cursa pentru nominalizarea republicanilor în alegerile prezidențiale din 2024, relatează Reuters și BBC. Pence se alătură unui număr mare de republicani care vor să ajungă la Casa Albă, printre care și fostul său șef, Donald Trump.

Economie 2023-06-05 19:08:20

Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino”, din Capitală, de unde au fost furate trei picioare de om, amputate, a fost amendat de Direcţia de Sănătate Publică a municipiului Bucureşti (DSPMB) cu 4.400 de lei pentru nesecurizarea spaţiilor de stocare temporară a deşeurilor periculoase şi nesupravegherea personalului implicat în gestionarea acestor deşeuri.

Economie 2025-01-15 11:23:42