„În curând vor fi suficienţi eurodeputaţi corupţi în spatele gratiilor pentru a-şi forma propria lor echipă de fotbal la puşcărie. Cine ştie? Poate chiar vor ajunge la Campionatul European de Fotbal din 2024”, a scris Orban pe Twitter.
Parlamentul European a permis marţi noului Parchet European, care o are în vizor pe deputata din Grecia, Eva Kaili, aflată în centrul unui presupus scandal de corupţie legat de Qatar, să ceară ridicarea imunităţii parlamentare.
Printr-un vot aproape unanim (610 voturi pentru, 26 împotrivă şi 9 abţineri), eurodeputaţii, reuniţi la Strasbourg, au acceptat o modificare a regulamentului de funcţionare internă a instituţiei pentru a permite ridicarea imunităţii europarlamentarilor.
Până în prezent, doar autorităţile unui stat membru al Uniunii Europene erau în măsură să facă acest lucru.
