Viktor Orban cere Serbiei sa ii elibereze pe cei trei politisti din Kosovo, arestati la granita dintre cele doua tari

Viktor Orban cere Serbiei sa ii elibereze pe cei trei politisti din Kosovo, arestati la granita dintre cele doua tari Imagine

Premierul maghiar Viktor Orban le-a cerut marți autorităților sârbe să îi elibereze pe cei trei polițiști kosovari, arestați săptămâna trecută într-o zonă de frontieră dintre cele două țări, transmite Reuters.

Totodată, Orban a declarat că i se pare inadmisibil că întreaga comunitate internațională a acceptat drept legitime alegerile locale din Kosovo, care au avut loc în aprilie și la care s-a înregistrat o prezență la urne de mai puțin de 4%.

Cei trei polițiști kosovari se află în detenție de la data reținerii. Atât Belgradul, cât și Pristina au înaintat diferite locuri în care au fost arestați, acuzându-se reciproc de trecerea ilegală a frontierei.

Arestările fac parte dintr-o serie recentă de evenimente care au sporit tensiunile dintre Kosovo și Serbia, generând temeri cu privire la noi violențele care s-ar putea isca între foștii dușmani din timpul războiului.

În urma unei reuniuni comune a celor două guverne, care a avut loc în orașul Subotica din nordul Serbiei, Viktor Orban a declarat că eliberarea celor trei polițiști "ar ajuta cu siguranță Serbia". Acesta i-a cerut lui Aleksandar Vučić în cadrul conferinței de presă comune să "ia în considerare cererea sa". Aleksandar Vučić, însă, s-a eschivat și nu i-a răspuns în mod direct lui Orban, dar i-a spus:" Victor, ceri lucruri dificile".