• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-16 10:25:33
  • Sursa:
VIDEO Un tanar de 21 de ani a murit dupa ce s-a rasturnat cu masina intr-un sens giratoriu Imagine

Un tânăr de 21 de ani a murit, duminică seara, după ce s-a răsturnat cu autoturismul într-un sens giratoriu din municipiul Sebeş.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Secţia de pompieri Sebeş a intervenit pentru acordarea primului ajutor medical şi descarcerare la un accident rutier produs în municipiul Sebeş, unde, conform informaţiilor preliminare, era o persoană încarcerată.

Forţele de intervenţie care au ajuns la locul accidentului au găsit în autoturism o persoană inconştientă, scrie Agerpres. După ce victima aflată în stop cardio-respirator a fost extrasă din autoturism, ea a fost predată echipajului medical, care a început manevrele de resuscitare.

"Din nefericire, trupul băiatului nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia", au transmis reprezentanţii ISU Alba.

Poliţia a precizat că tânărul, în vârstă de 21 de ani, se afla singur în maşină.

Potrivit imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din zonă, maşina condusă de tânăr a intrat cu viteză foarte mare în sensul giratoriu, răsturnându-se după ce s-a izbit de zid.