Pasagerii unui avion au trecut prin clipe de groază în momentul în care aeronava s-a prăbuşit în apropierea unei insule din Hawaii. Incidentul a avut loc luna trecută şi a fost filmat de unul dintre pasagerii aflaţi în interior. El a surprins chiar momentul în care avionul de mici dimensiuni, care ar fi trebuit să ajungă în Honolulu, cade în apă.
Nouă oameni erau la bord în acel moment şi toţi au reuşit să se salveze înainte ca aeronava să se scufunde. Au aşteptat apoi sosirea echipelor de salvare, care au ajuns la faţa locului după o oră. Din păcate însă, a fost prea târziu pentru unul dintre pasageri, care a murit din cauza rănilor suferite în momentul impactului.
