Apartamentele şi terenurile din Craiova au continuat să se ieftinească, iar chiriile la spaţiile de birouri stagnează. Spre exemplu, preţul de vânzare al apartamentelor vechi din Craiova a ajuns în cel de-al doilea semestru al anului 2013 la o medie de circa 773 euro pe metru pătrat, în scădere cu aproximativ 1,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012 şi cu 40% faţă de 2008, anul de început al crizei. În zona centrală, apartamentele vechi cu două camere, de exemplu, s-au vândut cu preţuri cuprinse între 880 şi 1050 de euro/mp, în timp ce pentru acelaşi tip de apartamente din zone mai slab cotate, cum ar fi Craioviţa, 1 Mai Târg, Valea Roşie, preţurile au fost cuprinse între 530 şi 750 de euro/mp. În zonele Brazda lui Novac şi Lăpuş, preţurile au variat între 680 şi 850 de euro/mp, iar în zonele George Enescu, Rovine, Sărari, acestea au oscilat între 700 şi 950 de euro, în funcţie de suprafaţă, amplasament, finisaje şi dotări.