• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-10 20:57:09
  • Sursa:
VIDEO Un avion s-a intors pe aeroportul din Roma, dupa un incendiu la motor. Problema ar fi fost provocata de ciocnirea cu o pasare Imagine

Un avion Boeing aparţinând companiei chineze Hainan Airlines s-a întors duminică pe aeroportul Fiumicino din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor care s-ar putea să fi fost cauzată de o coliziune cu o pasăre, a declarat un purtător de cuvânt al aeroportului, relatează AFP și News.ro.

Aeronava Dreamliner 787-9 cu destinaţia Shenzhen, care a decolat la ora locală 9.55, a aterizat fără incidente.

O problemă la motorul drept al avionului este în curs de investigare, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al ADR, operatorul aeroportului din Roma.

În înregistrările video publicate de presa locală, se pot vedea flăcări pe partea dreaptă a avionului înainte ca acesta să se întoarcă pe aeroport.

Vineri, un avion Boeing 737 aparţinând companiei australiene Qantas a făcut cale întoarsă la scurt timp după decolare şi a aterizat de urgenţă pe aeroportul din Sydney, din cauza unei defecţiuni la motor care a provocat şi un incendiu de vegetaţie.

O femeie care a urcat la volan beată a fost reţinută de către poliţiştii clujeni, marţi seară, după ce a provocat un accident rutier în care trei oameni au fost răniţi. Primele date din anchetă arată că femeia, care avea o concentraţie de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, a intrat pe contrasens, unde maşina sa s-a izbit violent de alt autoturism.

Economie 2024-06-04 23:13:17

Titulara Ministerului Energiei din Austria, una dintre ţările UE cele mai dependente de gazele ruseşti, a cerut marţi populaţiei să se pregătească pentru a economisi încălzirea iarna viitoare şi companiilor industriale să facă ajustările tehnice necesare pentru a folosi petrol în locul gazelor naturale acolo unde este posibil, relatează agenţia EFE.

Economie 2022-07-05 19:16:10

Regiunea Lombardia din nordul Italiei a început testarea obligatorie pentru COVID-19 a tuturor pasagerilor de pe zborurile venite din China, fără a aştepta decizia oficială în acest sens a guvernului de la Roma anunţată miercuri, iar primele rezultate arată că mai mult de jumătate dintre pasagerii testaţi sunt infectaţi, informează Agerpres.

Economie 2022-12-28 19:18:21

Meteorologii au emis, luni, mai multe avertizări nowcasting cod galben de furtuni, valabile pentru mai multe zone ale ţării. Se vor semnala ploi abundente, descărcări electrice şi grindină.

Economie 2024-05-20 14:14:20

Un incendiu puternic a izbucnit lângă București. Una dintre mașinile pompierilor s-a aprins în timpul intervenției. Flăcările uriașe au cuprins vegetația uscată de lângă un complex rezidențial și s-au extins la o casă din apropiere.

Economie 2024-07-02 19:41:13

Shou Chew, directorul general al rețelei de socializare TikTok, a apărut joi în fața Comisiei pentru Energie și Comerț din Congresul american unde a fost interogat cu privire la securitatea datelor și siguranța utilizatorilor, rețeaua de socializare fiind acuzată, printre altele, că este "o armă a Partidului Comunist Chinez" și că promovează comportamente periculoase în rândul tinerilor, scrie BBC.

Economie 2023-03-23 18:55:46

Avionul decolase din Auckland, Noua Zeelandă spre Sydney și avea la bord peste o sută de pasageri. În timp ce zbura deasupra Mării Tasmaniei, între Australia şi Noua Zeelandă, echipajul aeronavei a transmis un semnal SOS, anunțând că unul dintre motoarele superioare a suferit o defecțiune, potrivit televiziunii 9 News Sydney care a difuzat imagini. Mai multe ambulanțe au așteptat avionul pe pistă.

Economie 2023-01-18 09:23:07

Arabia Saudită a anunțat marți că a câștigat o ofertă pentru a găzdui Jocurile Asiatice de Iarnă din 2029 într-o stațiune montană care încă nu există, dar care este inclusă în proiectul emblematic Neom, în valoare de 500 de miliarde de dolari al statului arab din Golf.

Economie 2022-10-05 16:19:43