• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-14 10:15:14
  • Sursa:
VIDEO Trump a ajuns in New Jersey, la cateva ore dupa tentativa de asasinat. A coborat din avion fara ajutor Imagine

Fostul preşedinte american Donald Trump a fost văzut coborând din avion fără ajutor, la câteva ore după ce a scăpat de o tentativă de asasinat, conform unui video postat pe reţelele de socializare de directoarea sa adjunctă de comunicare. Potrivit unor surse citate de CNN, avionul lui Trump a aterizat pe aeroportul Newark din New Jersey.

Înregistrarea video îl arată pe Donald Trump într-un costum bleumarin şi cămaşă albă, fără cravată, coborând din avion. Urechea dreaptă, rănită de un glonț nu este vizibilă în imagini.

Fostul preşedinte american Donald Trump a fost rănit sâmbătă la ureche într-o tentativă de asasinat în timpul unui miting electoral în Pennsylvania.

Presupusul trăgător şi un spectator au fost ucişi, iar alte două persoane au fost grav rănite.