„Am votat pentru un partid nou care sper eu, va reuşi să continue procesele de reformare a statului, astfel ca România să devină un stat cu o justiţie credibilă, cu instituţii credibile, care să fie la dispoziţia cetăţenilor, nu la a partidelor”, a declarat, anterior, Traian Băsescu.
Șeful statului s-a aflat și sâmbătă în centrul unui incident relatat pe larg în presă. Constănțeanul Adrian Zglobiu l-a scuipat pe preşedintele Traian Băsescu în momentul în care acesta a coborât de pe nava şcoală „Mircea”, la finalul vizitei făcute la bordul vasului după ceremoniile de decorare a bricului.
Bărbatul a fost imobilizat de către ofiţerii SPP, în timp ce şeful statului s-a şters cu mâna pe faţă, apoi a continuat să stea de vorbă cu câţiva oameni din mulţimea adunată în terminalul de pasageri al Portului Constanţa.
