• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-10 07:00:25
  • Sursa:
VIDEO. Romania nu are adaposturi civile suficiente, iar lumea nu stie unde sunt: „Cineva sa ne si pregateasca nu le-a tunat prin cap” Imagine

În caz de pericol major, România nu are suficiente adăposturi, iar cele care există nu sunt funcționale toate. Sunt aproape 5.000 în total, dar despre multe dintre ele, oamenii nici măcar nu știu. În plus, mulți nu au habar ce trebuie să facă în cazul unui situații de urgență, în care ar trebui să se adăpostească.

4.538 de adăposturi de protecția civilă sunt în România. Insuficiente, raportat la numărul de locuitori. Sunt buncăre puține despre care oamenii nu au habar unde se află sau nu au acces imediat la ele în cazul unei alarme.

Bărbat: Frica te învață să vezi ce ai de făcut la moment, dar cineva să ne și pregătească nu le-a tunat prin cap. Nici nu știm cum arată înăuntru, pentru că n-am avut acces acolo. Sperăm, cât voi trăi eu, dar și cei de după noi să nu-l folosească, să nu fie ocazia asta.Bărbat: Mă duc acolo, da' numa' să fie deschis, că la noi e închis de ani de zile și n-a mai fost nimeni pe aici.Femeie: Știm un este, dar nu avem... Am înțeles că este un locatar care are cheie. Deci în cazul în care se întâmplă ceva, dacă avem timp, probabil o să ajungem unde trebuie.

Femeie: Nu știam, dar mă bucur că este.Reporter: De când stați aici?Femeie: De 10 ani, cred.Reporter: Și nu știți că la subsol aveți un adăpost?Femeie: Nu, nu știam. Sperăm să nu ajungem acolo, însă.

Unele buncăre nu sunt funcționale, instalațiile sanitare și toaletele nu sunt racordate la rețeaua de apă și canalizare. Lipsesc și alte dotări.

Bărbat: Nu are absolut nicio bancă, n-are nimic. Ai două motoare de ventilație, unul în partea aia, unul în partea ailaltă. Deci două. Merge pe manual și pe 380. Ai trei WC-uri uscate.Reporter: Neracordate?Bărbat: Nu, n-au nimic. N-ai apă, n-ai nimic la ele. După aia, ai o chiuvetă cu apă, care e neagră și aia de supărare. Atât e! În rest n-ai nimic! N-ai o bancă, n-ai un scaun, n-ai nimic pe ce să stai.

Dana Costache, jurnalist Digi24: Acest adăpost public de protecție civilă se află în subsolul unui bloc construit înainte de 1970. Este dotat cu sistem de filtroventilație, are toalete și ieșire de urgență. Adăpostul are o capacitate de 150 de persoane.

Emil Chiriţă, şef Serviciu Apărare și Protecția Civilă Primaria Galaţi: Populația trebuie să cunoască faptul că într-o situație de conflict armat, sau la primirea unui Ro-Alert se poate adăposti și în subsolurile blocurilor, deci în absolut toate subsolurile blocurilor și în diferite beciuri sau alte spaţii.

De la începutul conflictului de la graniță, autoritățile centrale au transmis că este nevoie de investiții urgente în aceste adăposturi civile, iar accesul populației în buncăre nu ar trebui să fie îngrădit. Mai mult, legislația actuală prevede ca orice imobil nou construit să vină la pachet cu adăposturi de protecție civilă amenajate în subsoluri.

Reporter: Dana Costache / Operator: Marian Munteanu

Polițiștii au efectuat luni, 2 iunie, 10 percheziții domiciliare, în municipiul București, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor. Au fost ridicate arme cu aer comprimat și sute de proiectile. Intervențiile, parte din operațiunea Jupiter, au fost efectuate de polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, potrivit unui comunicat al Poliției Române.

Economie 2025-06-03 10:56:10

Cel puțin 34 de persoane și-au pierdut viața în tragedia care a avut loc în Anzii Cordilieri. Mai multe mașini și un autobuz au fost pur și simplu îngropate de căderea masivă de pământ declanșată de ploilor abundente din ultima perioada, relatează AFP. Printre victime sunt și trei copii.

Economie 2022-12-06 08:22:27

Poliţiştii constănţeni au reţinut patru tineri, cu vârste cuprinse între 17 şi 22 de ani, pentru 24 de ore, după ce au jefuit o sală de jocuri din Medgidia. Anchetatorii au stabilit că unul dintre ei a ameninţat-o pe casieră cu un cuţit şi i-a luat în acest mod suma de 11.000 de lei, care provenea din încăsări. Un alt tânăr a pretins că este client şi a sunat la 112 pentru a anunţa acest jaf, intenţionând astfel să inducă în eroare poliţiştii. De asemenea, ceilalţi doi au rămas în exteriorul sălii şi s-ar fi asigurat că cei din interior nu sunt deranjaţi când comit această faptă.

Economie 2025-02-13 19:02:56

Aproape jumătate dintre români cred că alegerile prezidențiale au fost organizate mai degrabă incorect, arată un barometru al INSCOP Research. 45.7% dintre ei au această părere, în timp ce 50.4% cred în corectitudinea organizării scrutinului pentru alegerea președintelui României. Sondajul a fost realizat în perioada 26-30 mai 2025.

Economie 2025-06-06 11:14:51

În cea de a treia și ultima zi a vizitei în Senegal, președntele Klaus Iohannis este primit de preşedintele Macky Sall, la Palatul Prezidenţial. Şeful statului senegalez a revenit de la Berlin, unde a participat la Conferiţa G20 Compact with Africa şi s-a întâlnit cu cancelarul german Olaf Scholz, precum şi cu alţi lideri europeni. De asemenea, conform informaţiilor prezentate de Preşedinţia senegaleză, Macky Sall a avut miercuri activităţi oficiale. În aceeaşi zi, preşedintele Iohannis a avut programată o vizită în Insula Gorée, aflată în patrimoniul UNESCO, fost avanpost al comerţului cu sclavi.

Economie 2023-11-23 09:04:49

Într-o zi senină, în anumite condiții meteo, cerul străbătut de avioanele comerciale poate deveni plin de dâre de condens – nori subțiri de gheață care se formează în urma avioanelor cu reacție, scrie CNN. Norii de vapori pot arăta inofensivi, dar nu este așa – sunt surprinzător de dăunători pentru mediu.

Economie 2023-01-14 08:00:07

Kremlinul a calificat, marţi, drept „foarte satisfăcătoare” comentariile Papei Francisc, care i-a îndemnat pe tinerii ruşi să îşi amintească de istoria lor ţaristă, în timp ce Vaticanul a transmis că intenţia Sfântului Părinte nu a fost de a glorifica imperialismul rusesc, relatează Reuters.

Economie 2023-08-29 16:42:30

România nu poate lua bani din PNRR fără reforma pensiilor speciale, reforma sistemului public de pensii, reforma privind guvernanţa companiilor de stat şi reforma salarizării bugetare, afirmă ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

Economie 2023-06-30 11:58:53