Pentru prima dată, camerele de filmat au avut acces în apartamentul privat al președintelui rus din incinta Kremlinului. În imaginile difuzate, Putin este văzut plimbându-se prin coridoarele și camerele locuinței. Pereții sunt acoperiți cu oglinzi și draperii grele, iar într-una dintre camere tronează un portret al țarului Alexandru al III-lea, conducător despre care Putin a declarat în trecut că îl admiră profund. Un pian alb, o icoană și o bibliotecă întunecată cu lambriuri de lemn completează decorul.
Întrebat dacă petrece des nopțile acolo, Putin a răspuns simplu: „În mare parte aici, în ultimii trei ani.” Reporterul a remarcat pianul, întrebând dacă liderul rus obișnuiește să cânte. „Foarte rar,” a fost răspunsul sec al președintelui.
Turul a inclus și dormitoarele, bucătăria, dar și o capelă mică. Într-un gest de ospitalitate, Putin le-a oferit jurnaliștilor lapte din propriul frigider.
