• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-21 16:51:55
  • Sursa:
VIDEO Niste fani englezi aflati in cautare de bere la Cupa Mondiala din Qatar au ajuns la palatul unui seic Imagine

Doi fani englezi aflați în Qatar pentru Cupa Mondială 2022 au povestit cum au ajuns fără să vrea în palatul unui șeic, în timp ce căutau un loc de unde să-și cumpere bere.

Cei doi au povestit pentru talkSPORT că, pentru ei, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată atunci când au început să exploreze străzile, la scurt timp după aterizarea în Doha.

„Practic, eram la o vânătoare de beri și am ajuns la un palat mare, am văzut maimuțe și păsări exotice”, spune unul din fani.

Din povestea devenită rivală rezultă că cei doi fani englezi nu au ajuns chiar întâmplător la palat, ci au fost conduși acolo de unul din fiii șeicului, care i-ar fi întâlnit pe stradă și a vrut să fie amabil cu ei, din câte se pare.

Pentru că mulți au pus la îndoială povestea celor doi fani, unul din ei a făcut publică o filmare cu el jucându-se cu un pui de leu, în spatele zidurilor palatului.

Cei doi n-au spus dacă, până la urmă și-au atins scopul și au găsit bere, dar s-au distrat de minune, spre deosebire de fanii care au participat la primul meci al turneului care au fost revoltați de lipsa de băuturi răcoritoare de pe stadionul Al Bayt din Qatar și au început să strige „vrem bere, vrem bere!”, potrivit Fox Sports.

Oficialii din Qatar au anunțat că vor interzice vânzarea de alcool pe stadioanele Cupei Mondiale cu două zile înainte de începerea turneului.

ACTUALIZARE. Prim-ministrul guvernului Israelului, Benjamin Netanyahu, își susține în aceste momente discursul în fața Congresului Statelor Unite. Liderul israelian s-a adresat protestatarilor din campusuri și de la Washington care au ieșit în stradă împotriva sa, numindu-i „idioții utili ai Iranului”

Economie 2024-07-24 22:09:14

Fostul ministru pe timpul guvernării CDR, Victor Babiuc s-a stins din viață sâmbătă, la vârsta de 84 de ani. Anunțul morții a fost postat de scriitorul Radu F. Alexandru, pe contul său de Facebook.

Economie 2023-02-26 14:24:15

Consilierul local Răzvan Timofciuc, exclus din USR toamna trecută, a fost ales, luni, viceprimar al municipiului Iaşi, el fiind propus pentru această funcţie de edilul PNL Mihai Chirica.

Economie 2024-02-12 13:57:14

Un angajat de la o groapă de gunoi din judeţul Ilfov a sesizat poliţiştii după ce a găsit o pungă în care se afla un încărcător de pistol cu 15 cartuşe, a anunţat, joi seară, Poliţia Capitalei.

Economie 2022-11-11 10:29:43

Studenţii italieni, protestatari faţă de extremismul lui Elon Musk, au „spânzurat” o efigie a miliardarului în Piazzale Loreto, la Milano, cu capul în jos, o imitare a spânzurării dictatorului fascist italian Benito Mussolini în această piaţă în 1945, informează Euronews, preluată de news.ro.

Economie 2025-01-22 17:43:00

Cei doi lideri ai Coaliției, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, au fost întrebați miercuri seară despre demiterea directorului general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), liberalul Ionuţ Lupu, în contextul în care acesta ar fi depus o plângere la DNA în care a denunțat presiuni făcute asupra lui pentru a debloca plăți pentru firme care aveau legături cu familia liderului PSD Paul Stănescu. Cei doi au spus că decizia „ține de Ministerul Agriculturii”. Președintele PNL a afirmat că nu a avut timp să discute despre acest subiect iar liderul PSD a răspuns că nu trebuie să fie informat de ministrul Agriculturii în legătură cu o astfel de decizie. „N-am auzit ca vreodată eu cu domnul Ciucă să fi împărțit funcțiile funcționarilor publici. Ar fi trebuit să fim arestați astăzi amândoi”, a mai spus Ciolacu.

Economie 2024-02-21 21:20:26

Meteorologii au emis un cod portocaliu de ninsori abundente și viscol pentru cinci județe. Totodată, au prelungit până duminică la ora 10.00 avertizarea cod galben ploaie și ninsoare, viscol și intensificări ale vântului.

Economie 2023-01-27 13:32:16

Afectează unu din 15.000 de copii, la nivel mondial. La naștere, abia reușesc să mănânce, după doi ani nu se mai pot opri. În plus, micii suferinzi au și dificultăți de vorbire. Este vorba despre o boală genetică rară.

Economie 2023-03-04 09:31:46