• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-30 21:12:12
  • Sursa:
VIDEO. Interventie de 5 ore a pompierilor, pentru salvarea unei vaci care a cazut intr-o prapastie din judetul Hunedoara Imagine

Nouă pompieri hunedoreni au intervenit, miercuri, timp de cinci ore pentru salvarea unei vaci care a căzut într-o prăpastie de 30 de metri.

La sosire, echipa de intervenție a găsit animalul speriat și agitat. În ajutor le-au venit doi alpiniști militari din cadrul Detașamentului Deva și de un tehnician veterinar.

Vaca s-a rătăcit pe un versant abrupt și împădurit din apropierea unui sat de munte și a căzut într-o prăpastie adâncă de aproape 30 metri, potrivit ISU Hunedoara.

„Au improvizat un gard de protecție din câțiva stâlpi de lemn, furtunuri și corzi de salvare, s-au folosit de sistemul de scripeți al alpiniștilor și nu s-au lăsat până când nu au văzut văcuța în siguranță, pe poteca ce ducea înspre grajdul ei”, a scris ISU Hunedoara pe Facebook.