• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-03 09:45:30
  • Sursa:
VIDEO. Imagini din satelit cu casa in care s-ar fi aflat liderul al-Qaeda atunci cand a fost ucis Imagine

Statele Unite avertizează că ar putea crește riscul de atacuri teroriste, după uciderea liderului al-Qaeda. Acesta a fost ucis pe terasa reședinței sale din Kabul, într-un atac cu dronă.

Compania Maxar a publicat imagini din satelit cu cartierul bogat din capitala afgană și casa în care se crede că se afla liderul al-Qaeda atunci când a fost lichidat.

Preşedintele american, Joe Biden, a anunţat luni în direct la televiziune moartea liderului Al-Qaeda, egipteanul Ayman al-Zawahiri, ucis în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică în Afganistan printr-o lovitură aeriană efectuată de o dronă.

„Sâmbătă, la ordinul meu, Statele Unite au efectuat o lovitură aeriană asupra Kabulului, în Afganistan, care l-a ucis pe emirul Al-Qaeda, Ayman al-Zawahiri", a spus el într-un scurt discurs de la Casa Albă.

„S-a făcut dreptate şi acest lider terorist nu mai este”, a adăugat Joe Biden.

Zawahiri a fost unul dintre cei mai căutaţi terorişti din lume, iar Statele Unite au promis 25 de milioane de dolari pentru orice informaţie care permitea să fie găsit. El a preluat conducerea organizaţiei jihadiste în 2011, după moartea lui Osama bin Laden, ucis de un comando american în Pakistan.

De negăsit de mai bine de zece ani, el era considerat unul dintre creierele atentatelor de la 11 septembrie care au făcut aproape 3.000 de morţi în Statele Unite.

Cel puțin o persoană a murit și cel puțin alte zece au fost rănite, duminică, 6 octombrie, într-un atac cu armă de foc care a avut loc în orașul Beer Şeva (Beersheva), aflat în sudul Israelului, iar autorul atacului a fost „neutralizat”, au anunţat poliţia israeliană şi serviciile de urgenţă, informează AFP preluată de Agepres.

Economie 2024-10-06 19:44:07

Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a descris miercuri ofensiva israeliană din Liban drept o „invazie”, afirmând că, faţă de această situaţie, comunitatea internaţională nu poate „rămâne indiferentă” şi a deplâns „lipsa unui acord” în cadrul Uniunii Europene, transmite AFP, preluat de Agerpres. 

Economie 2024-10-09 16:59:47

Orientarea recentă a Argentinei către SUA și Israel ridică o nouă provocare pentru Kremlin, întrucât este pus în pericol sistemul de infiltrare al agenților secreți în țările occidentale, arată o analiză a Institutului Robert Lansing. 

Economie 2024-09-24 16:55:28

Vicepremierul Hunor Kelemen a declarat, la interviurile Digi24.ro, că nu există o alternativă la coaliția PSD-PNL-UDMR, „cel puțin pentru următorii doi ani” și a spus că este pregătit să lucreze și cu Marcel Ciolacu ca prim-ministru, atunci când liderul PSD va prelua funcția de prim-ministru în cadrul rotativei agreate de partidele din arcul guvernamental - „eu sunt gata pentru a colabora cu oricine din coaliție, nu am o problemă”.

Economie 2022-09-14 17:07:55

Preşedintele Vladimir Putin a promulgat luni bugetul Rusiei pentru următorii doi ani, care prevede pentru anul viitor o creştere cu 66 % a sumelor alocate armatei, faţă de anul în curs, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Economie 2023-11-27 22:31:18

Luna noiembrie va continua cu temperaturi și caracteristici ale sezonului de toamnă, dar, spre sfârșit, vor fi înregistrate schimbări care vor anunța începutul iernii, transmite Administrația Națională de Meteorologie (ANM), informează Agerpres.

Economie 2023-11-05 11:09:35

Donald Trump urmează să se prezinte joi la o închisoare din Atlanta, după cum a anunțat chiar el pe X. Fostul președinte este acuzat în al patrulea dosar penal că a participat la anularea pierderii alegerilor din 2020 în statul Georgia. Cu doar câteva ore înainte, Donald Trump l-a înlocuit pe principalul său avocat din Georgia, au declarat surse pentru CNN, preluat de News.ro

Economie 2023-08-24 17:54:52

În ultima perioadă comunicarea publică a fost acaparată de acest subiect, al taxei de solidaritate. De obicei PSD propune ceva, iar apoi PNL încearcă să se delimiteze din rațiuni ideologice, simplificând discuția la conceptul stânga - dreapta.

Economie 2023-02-06 12:42:58