• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-22 23:02:59
  • Sursa:
VIDEO. Fiul presedintelui Liberiei a marcat pentru SUA in primul meci la Cupa Mondiala 2022 Imagine

Timothy Weah, marcatorul golului de 1-0 al americanilor, în primul meci al SUA de la Cupa Mondială 2022, este nimeni altul decât fiul fostului mare fotbalist George Weah, acum președinte al Liberiei, scrie Reuters. Statele Unite au întâlnit Țara Galilor, luni seară, și au condus la pauză cu un avantaj minim. Meciul s-a încheiat la egalitate, 1-1.

Primul jucător din afara Europei care a câştigat Balonul de Aur, George Weah, a fost ales preşedinte al Liberiei în 2017.

Desemnat cel mai bun fotbalist al lumii în 1995, în ancheta celebrei reviste „France Football”, Weah a ajuns președinte din a doua încercare. El a candidat și în 2005, dar atunci a fost învins în alegeri de Ellen Johnson Sirleaf, prima femeie din istoria Africii ajunsă şef de stat.

Fostul fotbalist de la Monaco, PSG, AC Milan, Chelsea, Manchester City şi Marseille, acum în vârstă de 56 de ani, a câştigat bazându-se în special pe sprijinul votanţilor tineri din Liberia, ţară în care 50% din populaţie are vârsta mai mică de 30 de ani.

Weah a devenit celebru odată cu transferul în Europa, la AS Monaco, în 1988, însă consacrarea definitivă a obţinut-o în tricoul lui AC Milan, echipă la care a ajuns în 1995, de la PSG.

Pentru rossoneri a evoluat până în anul 2000, perioadă în care a primit „Balonul de Aur” (1995) şi a cucerit două titluri de campion în Serie A. De asemenea, George Weah a fost de trei ori cel mai bun fotbalist african al anului şi a cucerit tilul în Franţa, cu PSG, şi Cupa Angliei, cu Chelsea.

Poliţiştii şi procurorii DIICOT au deschis o anchetă, după ce pe o plajă din Constanţa a fost găsit un pachet sigilat, conținând o substanţă albă, despre care se bănuiește că este un drog.

Economie 2023-11-21 14:35:49

Protestele masive din Sănătate au scos la iveală o criză profundă în sistem, un sistem care a rămas fără specialiști din cauza salariilor mici. Medicii au plecat unul câte unul, iar acum tot ce înseamnă prevenţie, vaccinare, controale în spitale este în pericol. Azi, la „Pacient în România”, vedeți cine a adus în pragul colapsului instituții de importanță strategică pentru țara noastră.

Economie 2023-11-21 08:00:39

Sebastian Stan, starul unui nou film controversat despre Donald Trump, a declarat că fostul președinte „ar trebui să fie recunoscător” pentru acest lungmetraj, deoarece oferă o „abordare complexă, tridimensională” a vieții sale, scrie BBC.

Economie 2024-10-17 09:18:33

Preşedintele Klaus Iohannis va participa vineri la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, potrivit agendei sale publice, afișată pe site-ul Președinției. Totodată, șeful statului va merge și la recepţia oferită de preşedintele Franței, Emmanuel Macron, cu acest prilej.

Economie 2024-07-24 12:47:07

Ministerul Securităţii Sociale şi Migraţiei din Spania a anunţat vineri că va relaxa regimul vizelor pentru lucrătorii străini, pentru a face faţă cererii de forţă de muncă, transmite Reuters.

Economie 2022-06-03 18:45:00

Reuven Azar, ambasadorul Israelului la București, a declarat marți seară, în emisiunea Jurnalul de Seară, la Digi24, că gruparea teroristă Hamas trebuie distrusă pentru că reprezintă un pericol „nu doar pentru Israel, ci și pentru oamenii din Orientul Mijlociu și pentru Europa”.  El a vorbit despre ostaticii din Fâșia Gaza și a spus că răpirea civiilor de către Hamas „este rezultatul unui plan meticulos”. „Teroriștii știau cine în ce casă locuiește, numele lor și aveau ordine în arabă pe cine să omoare și pe cine să răpească”, a declarat oficialul. 

Economie 2023-10-25 08:00:13

Proprietarul unei locuinţe dintr-un sat din Alba care a fost distrusă de un incendiu a fost descoperit spânzurat, într-o anexă din proximitatea casei, de către pompierii care au intervenit, în noaptea de miercuri spre joi, pentru localizarea şi stingerea focului.

Economie 2022-06-16 11:08:06

La un pas de o tragedie. Două trenuri, unul de marfă și unul de călători, care veneau din sens opus pe aceeași linie s-au oprit unul în fața celuilalt. Cele două trenuri au fost dirijate pe aceeași linie între stațiile Drăgănești Olt și Fărcașele. Garniturile s-au oprit la timp, susține CFR SA, datorită mecanicilor de tren, care au trimis semnale luminoase unul spre altul.

Economie 2024-07-31 23:26:51