• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-04 20:33:54
  • Sursa:
VIDEO Fiul de 6 ani al unui congresman republican se stramba in timp ce tatal sau il apara pe Trump Imagine

Un congresman american și-a adus fiul în Camera Reprezentanților, dar lucrurile au luat o întorsătură amuzantă. În timp ce John Rose, reprezentant republican din Tennessee, susținea un discurs în apărarea fostului președinte Donald Trump, fiul său în vârstă de 6 ani se strâmba în spatele său - a scos limba, şi-a dat ochii peste cap şi a dat din mâini. Înregistrarea video a fost postată chiar de parlamentar pe platforma X, relatează CNN.

„Acesta este ceea ce primesc pentru că i-am spus fiului meu, Guy, să zâmbească la cameră pentru fratele său mai mic”, a comentat Rose.

El a precizat că Guy a intrat în vacanță şi își petrece săptămâna la birou împreună cu tatăl său, în timp ce soţia sa, Chelsea, munceşte şi are grijă de fiul lor mai mic, Sam.

Totul s-a întâmplat în timp ce congresmanul denunţa verdictul tribunalului din Manhattan în dosarul Stormy Daniels.

Săptămâna trecută, fostul preşedinte american a fost găsit vinovat de 34 de capete de acuzare, după ce a ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte de alegerile prezidenţiale din 2016, pentru ca aceasta să păstreze tăcerea în legătură cu o presupusă relaţie sexuală pe care ar fi avut-o cu el în 2006.

Reprezentantul republican a susţinut că preşedinţii ar trebui să aibă imunitate pentru „acest tip” de infracţiuni.