El se afla în tribuna oficială nu departe de Putin şi de aproximativ 40 de şefi de stat şi de guvern străini.
Bloggerii au profitat imediat de această oportunitate pentru a-l ironiza pe premierul rus. O imagine postată de unul dintre ei arată pur şi simplu o imagine neagră, alături de care se poate citi: „Jocurile Olimpice văzute prin ochii lui Medvedev”.
O altă imagine publicată pe reţelele de socializare arată capul lui Medvedev adormit în locul celui de-al cincilea fulg de nea ce nu s-a transformat în cerc olimpic în timpul ceremoniei, o altă gafă comentată pe larg pe Internet.
„Balerina Vişneva dansează pe o muzică liniştită, astfel încât să nu îl trezească pe Medvedev”, observă un bloggeer, referindu-se la balerina Diana Vişneva, una dintre vedetele spectacolului.
Această secvenţă i-a stimulat imaginaţia unui alt blogger, care a creat deja un cont satiric intitulat „Medvedev care doarme”. „Să dormi este bine pentru sănătate”, ironizează el.
Dmitri Medvedev a devenit primul lider rus care foloseşte Twitter şi alte reţele de socializare, dar contul său oficial @MedvedevRussia rămânea tăcut, sâmbătă, cu privire la acest incident, ultimul mesaj fiind o fotografie de la începutul ceremoniei de deschidere, cu mult înainte de scena stânjenitoare.
Show-ul de deschidere a Jocurilor Olimpice nu a fost lipsit de un moment neplăcut, cauzat de o defecţiune tehnică: nu s-a văzut fix simbolul Jocurilor, cele cinci cercuri, căci unul dintre ele nu s-a aprins.
Televiziunea publică din Rusia a apelat imediat la imaginile de la repetiții și le-a folosit în timpul transmisiei în direct, lucru recunoscut chiar de reprezentanții televiziunii de stat.
