„Este foarte aglomerat, dar foarte bine adică vibe-ul este foarte bun și vara este bombă, mai ales acum la plajă,” spune un turist.
„Am venit aici datorită faptului că aici era stațiunea noastră, a tinereților, că am fost și noi tineri o dată, în urmă. Acum suntem nostalgici să vedem ce se mai întâmplă, apa este ok, iar stațiunea este neschimbată pentru noi care ne-a plăcut în tinerețe, chiar este ok,” povestește o turistă.
Gara din stațiunea Costinești a fost și ea plină.
Dumitru Jeanu, primar Costinești: S-au suplimentat, sunt patru trenuri de noapte care circulă între Constanța și Mangalia, dar la fluxul ăsta, între 130 și 150 de mii de tineri, e foarte greu să ai atâtea trenuri și să îi poți deplasa pe toți în liniște. Totuși, în acest an, până la această oră, a funcționat totul foarte bine, organizarea a fost la înățime.
Peste 130 de mii de oameni s-au distrat la mare în acest weekend.
