Bătuţi zilnic, lăsaţi fără mâncare şi cazaţi în condiţii mizere: prin asta au trecut doi piloţi ucraineni, luaţi captivi de ruşi. Eliberaţi datorită unui schimb de prizonieri, cei doi le-au povestit jurnaliştilor CNN chinurile prin care au trecut în captivitate şi cum au reuşit să treacă peste acele momente.

Oleksei Chyzh şi Ivan Pepeliaşko se întorceau dintr-o misiune pe 8 martie, când elicopterul lor şi alte două aparate de zbor au fost doborâte de ruşi. Grav răniţi, dar în viaţă, au fost duşi la spital şi au devenit primii piloţi de elicopter capturaţi de armata rusă de la începutul războiului. Mărturiile lor din captivitate sunt tulburătoare.

„Ni s-a dat doar o cană mică de apă în fiecare zi. Cel mai rău lucru pentru mine a fost că nici măcar nu mă puteam spăla pe mâini. Abia în a opta zi mi-au dat un pachet de șervețele umede, să mă curăț”, le-a spus Oleksei Chyzh jurnaliştilor CNN.

Acelaşi militar spune că a fost forțat să citească o declarație în fața camerei, în care spunea că se simte bine, că e tratat corespunzător şi că este împotriva războiului. La un moment dat, a fost chiar presat să adopte cetățenia rusă.

„Am fost avertizat că dacă nu citesc declarația, nu voi primi îngrijiri medicale, iar picioarele mele se vor cangrena şi vor fi amputate. M-au întrebat: «De ce vrei să te întorci în Ucraina? Uite cât de mare și de puternică este Rusia. Există o mulțime de oportunități aici»”.

Timp de aproape două săptămâni, cei doi piloți nu s-au putut mișca, țintuiţi la pat de rănile suferite. Spun că au fost interogați în fiecare zi despre pozițiile militare ucrainene, câți ruși au ucis şi locul în care sunt laboratoarele biologice ale Kievului. La un moment dat, unul dintre ei a încercat să-i câştige bunăvoinţa unei femei care îi păzea.

„Speram că, privindu-mă în ochi, îi voi trezi instinctul matern și le va spune tuturor să nu ne mai bată. Dar asta nu s-a întâmplat. Era un gol în ochii ei... Au vrut să ne demonstreze că nu valorăm nimic. M-am gândit: «Doamne, nu mă auzi deloc?»”.

În ciuda torturii şi a încercării ruşilor de a le spăla creierele, Oleksei şi Ivan au rezistat. Au reuşit asta şi datorită unor exerciţii de imaginaţie.

„Îmi amintesc că Oleksei a vorbit despre vizitarea Parisului. Am închis ochii și m-am imaginat acolo. Apoi mi-am promis că, dacă voi supraviețui captivității, voi merge cu siguranță la Paris. Asta mi-a distras atenția de la durere”, mărturiseşte Pepeliaşko.

Într-un final, eforturile lor au dat roade. Spre uimirea lor, militarii au ajuns din nou la Kiev la mijlocul lui aprilie, datorită unui schimb de prizonieri - la peste o lună de la capturarea lor. Dar cu toate că acum sunt liberi, Parisul trebuie să mai aştepte, pentru că Oleksei şi Ivan vor să se întoarcă la luptă cât mai repede posibil.