• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-25 18:52:54
  • Sursa:
VIDEO Accident grav pe DN7. Momentul impactului a fost surprins de camerele de supraveghere Imagine

Elicopterul SMURD a intervenit de urgență la un accident grav pe Drumul Național 7, care leagă Capitala de Târgoviște. Momentul impactului a fost surprins de camerele de supraveghere.

După cum se poate vedea în filmările realizate de camerele de supraveghere, un șofer s-a oprit să se asigure înainte de a face stânga într-o intersecție din localitatea Tărtășești. Însă, un alt conducător auto a venit prin spatele lui și a vrut să facă aceeași manevră. Doar că nu s-a asigurat și a fost lovit violent de un șofer care circula pe banda a doua a sensului de mers spre Târgoviște.

Două persoane, printre care și un copil, au fost transportate la spital.

Pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere, trei ambulanțe și un echipaj de descarcerare.

În Rusia a început, se pare, „campania” de pregătire a societăţii pentru un nou val de mobilizare, după ce o aşa-numită asociaţie a „Văduvelor soldaţilor” i-a cerut preşedintelui Vladimir Putin să ordone mobilizarea generală în ţară şi să instituie interdicţia ca bărbaţii de vârstă militară să părăsească Rusia, relatează marţi The Moscow Times.

Economie 2023-01-03 21:13:53

A călătorit în Singapore și a cumpărat cursuri de dans în Franța, în timp ce nu s-a mișcat nici măcar o secundă din România. Este povestea unui bărbat din Alba care s-a trezit că îi lipsesc 1.700 de lei de pe un card bancar. Mai mult, tranzacțiile erau făcute în diferite monede internaționale. Polițiștii au pornit acum pe urma banilor dispăruți.

Economie 2023-01-13 00:25:13

Rusia se pregătește să lanseze o nouă ofensivă în următoarele săptămâni, odată ce terenul din sudul și estul Ucrainei va îngheța, scrie Institutul pentru Studiul Războiului, potrivit The Kyiv Independent.

Economie 2024-01-15 12:29:40

România a depus, joi, la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică memorandumul iniţial privind accederea ţării noastre la OCDE. Premierul Nicolae Ciucă, aflat în vizită de lucru la Paris, i-a înmânat, la sediul organizaţiei, secretarului general al OCDE, Mathias Cormann, memorandumul.

Economie 2022-12-15 21:01:43

Fostul premier și lider al PSD Adrian Năstase, preşedinte al Fundaţiei Europene „Titulescu”, a catalogat alegerile de duminică ca fiind „şocante” şi a subliniat că esenţială va fi configuraţia viitorului Parlament. Năstase spune despre Călin Georgescu că are idei precum ale sămănătoriștilor de acum 100 de ani, iar despre Elena Lasconi că „va fi o prezenţă inconfortabilă la reuniunile internaţionale”.

Economie 2024-11-27 12:49:45

PNL Bucureşti nu va vota propunerea de buget publicată de primarul Nicuşor Dan, pentru că ţine Bucureştiul blocat, iar viziunea de dezvoltare lipseşte cu desăvârşire, a transmis marți Sebastian Burduja. Liderul PNL Bucureşti susține că, de aproape patru ani de zile, edilul Capitalei ne dezamăgeşte constant, servindu-ne doar scuze, vorbe şi scandal. „Rezultatele sunt practic zero, totul e blocat”, mai spune liberalul.

Economie 2024-02-20 16:26:13

Ministerul rus de finanțe a propus creșterea prețului minim la vodcă, brandy și coniac începând de la anul, un proiect de ordin în acest sens fiind publicat pe site-ul instituției, potrivit agenției Interfax. Prețul minim la vodcă în Rusia a fost stabilit în 2009, ca măsură de a combate producția ilegală.

Economie 2022-09-27 20:29:51

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis ca femeia acuzată de DIICOT de propagandă teroristă să fie plasată 30 de zile în arest la domiciliu, ea urmând să poarte în permanenţă o brăţară electronică de supraveghere, informează Agerpres.

Economie 2022-11-25 21:40:18