• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-02-21 07:30:53
  • Sursa:
VIDEO. 75 de spitale sunt incadrate in clasa de risc seismic 1 si 2, iar autoritatile nu au o strategie. Cum arata 3 dintre ele Imagine

Cutremurele din Oltenia au reactivat teama pacienților, dar și a cadrelor medicale care lucrează în spitale vechi. Zeci de spitale din România au risc seisimic 1 și 2, adică la un cutremur major ar suferi avarii majore, sau chiar s-ar prăbuși. Nepăsarea autorităților a făcut însă ca în acest moment să nu existe o situație clară a spitalelor care au nevoie de consolidare, iar de bani alocați pentru lucrări, nici vorbă. Nicio instituție nu are date clare, iar cele provizorii diferă în funcție de instituția care răspunde. Vedeți la „Pacient în România” cum arată trei din cele mai mari spitale din țară care au risc seismic.

Marian Soare, șef serviciu tehnic Institutul Clinic Fundeni: În eventualitatea unui seism vom avea foarte mari probleme pe structură. Stâlpii de rezistență prezintă microfisuri, căderi de tencuială, sunt zone unde fierul-beton a devenit vizibil și e corodat.

Una din clădirile Institutului Clinic Fundeni are risc seismic 2. A fost construită acum aproape jumătate de secol, iar tot ce s-a făcut de atunci au fost lucrări minore. Din lipsă de bani, s-a lucrat la formă, nu la fond.

Marian Soare, șef serviciu tehnic Institutul Clinic Fundeni: Au fost realizate puneri sub protecție pentru fiecare intrare, ca să realizăm o protecție minimă a personalului medical și a pacienților. În spate am făcut o copertină de protecție, astfel încât la micile căderi de tencuială, oamenii să fie protejați. Crăpăturile pe care le vedem mai sus sunt la nivel de etaje, astea sunt coroborate, și vechimea clădirii, și vechile cutremure.

Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor: Această clădire, unii spun că e nouă, are numai 50 de ani, dar în altă țară civilizată un spital de 50 de ani trebuia demolat.

În aceeași clădire funcționează și Institutul de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu, singurul spital de profil din sudul țării.

„Se văd bolțarii acolo, a căzut tencuiala. După ce plouă, sau evenimente de zăpadă, pică tencuiala de sus, bucăți mari. Uitați, la etajul 6, acolo tencuiala nici nu mai există, de aia am făcut aceste plase de protecție, ca să nu cadă pe pacienți”.

În ambele spitale vin mii de pacienți din toată țara. La etajele 5 și 6 funcționează secțiile de terapie intensivă, iar la etajul 7 blocul operator. Aici sunt în permanență 40 de pacienți și zeci de cadre medicale, care stau cu teama că la un eventual cutremur clădirea s-ar putea prăbuși.

Prof. dr. Șerban Bubenek, șef secție ATI: Sub acești pereți frumoși există o cărămidă din 65, niște stâlpi care nu au fost proiectați să reziste la cutremure mai mari de 6, maximum 7, și n-avem ce să facem.

Diana Văleanu, medic primar ATI: Întotdeauna mă gândesc ce aș face dacă s-ar întâmpla și ar fi ceva grav.

Diana Văleanu lucrează în acest spital de 11 ani. Este medic primar de terapie intensivă și a prins câteva cutremure la serviciu. Seismele din Oltenia i-au reactivat teama.

Diana Văleanu: Acum 4 ani a fost unul ceva mai mare, eram de gardă, noaptea, efectiv m-am gândit ce fac, n-am cum să scot oamenii de aici, asistente, infirmiere, pe mine. Atunci s-a oprit și curentul, pacienții au fost ventilați la balon. A fost un pic stresant, dar am reușit să ne controlăm.

Cu o structură veche și degradată, aceste spitale au o presiune în plus și de la aparatura cu care au fost dotate în ultimii ani și care nu exista la momentul construcției lor.

Prof. dr. Șerban Bubenek, șef secție ATI: Am încărcat acest spitalul cu aparate care nici nu se închipuiau în 65, 4 angiografe, paturi de reanimare care au 200 de kg, tot felul de alte instalații, ecografe, mașini de toate felurile. Acest loc a mai fost zguduit în 77, și în plus e incarcat de 3 ori mai mult.

Familiile celor care își aduc bolnavii în Capitală, pentru a primi cele mai bune îngrijiri, se gândesc cu groază la ce s-ar putea întâmpla în cazul unui cutremur.

Ionel Speteanu, ruda unui pacient: Stăm cu frică și cu emoții. E destul de fisurat. Se vad urmele și semne, tenuciala e căzuta și în stânga și în dreeapta... se vede că e destul de șubred. Pacienții și cadrele medicale riscă zilnic.

Reprezentanții spitalelor spun că autoritățile știu de ani de zile cât de gravă e situația, dar nu au făcut nimic de-a lungul timpului.

Prof. dr. Șerban Bubenek, șef secție ATI: Din 2006 și până acum un an, fiecare ministru a primit de la mine un memoriu la fiecare 3 luni, indiferent cine era ministru, aduceam la cunoștință că acest spital o să cada la un cutremur mare, că este un spital care deservește jumătate din chirurgia cardiovasculară din România. Promisiuni am avut aproape de la fiecare ministru și de la fiecare președinte, premier.

Din 2006 și până acum au fost 26 de miniștri ai Sănătății, care au ignorat că unele spitale din România pot să cadă la un cutremur major. Acum, Institutul Clinic Fundeni și cel de Boli Cardiovasculare CC Iliescu au șansa să funcționeze în clădiri noi. Din 2027, dacă lucrurile merg bine. Ambele ar urma să fie construite tot pe platforma Fundeni.

Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor: Să fim în siguranță, și noi suntem oameni, avem anxietăți. E foarte ușor să recomanzi oamenilor „fiți calmi”, dar e greu să controlezi emoțiile când pământul se zguduie.

Spitalul de Urgență Bagdasar Arseni, unul dintre cele mai mari din București, este în aceeași situație. Are două corpuri de clădire cu risc seismic.

Andi Nodiț, manager Spitalul Bagdasar-Arseni: Aici avem paturi ATI, săli de operație, precum trecerea din UPU în corpul spitalului. Nu s-a putut face reabilitare, pentru că asta înseamnă o lucrare foarte complexă și un buget semificativ. Este vorba de milioane de euro, în momentul în care umbli la fundația clădirii, toată trebuie renovată.

Nici pentru acest spital nu sunt bani pentru consolidare. Managerul spune că a depus un proiect la Compania Națională de Investiții pentru reabilitarea întregului spital, dar încă așteaptă aprobarea. Ministerul Sănătății are o situație provizorie a unităților sanitare cu risc seismic și arată că 75 sunt încadrate în clasa de risc 1 și 2. S-ar face una cu pământul, iar 60 ar suferi avarii majore. În acest moment, autoritățile nu au o strategie de consolidare a acestor spitale.

Atunci când te gândești la vară, cel mai probabil ai în minte acele zile libere pe care le petreci departe de laptop și de munca ta de zi cu zi. Îți imaginezi, poate, o plajă liniștită, unde soarele strălucește în apa de smarald, unde briza vântului te mângâie ușor pe obraji și unde stai să citești cărțile de care n-ai avut timp tot anul. Sau poate ești cu gândul la o escapadă pe cărările munților, cucerind când un vârf, când altul.

Economie 2023-07-18 14:25:25

Premierul Marcel Ciolacu a mai bifat un punct în campania sa de imagine. În a doua sa vizită externă, spre Germania, șeful Executivului a ales să meargă cu un avion de linie. Asta după ce, recent, a testat călătoria cu metroul, care i-a deschis apetitul de a face un drum și spre mare cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, cu trenul.

Economie 2023-07-04 13:21:33

Crin Antonescu a declarat că bătălia pentru Președinția României este clar conturată, susținând că miza alegerilor este uriașă pentru viitorul politic al țării. Candidatul coaliției de guvernare a afirmat că președinte va fi ori el, ori Nicușor Dan, adăugând că orice vot pentru Victor Ponta nu va face decât să-l sprijine pe contracandidatul său.

Economie 2025-03-19 16:19:09

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat joi că noile tarife vamale anunţate de preşedintele american Donald Trump reprezintă „o lovitură majoră” pentru economia mondială.

Economie 2025-04-03 08:10:40

În plin sezon de viroze respiratorii, s-au înmulțit rapid și cazurile de infecții bacteriene, foarte contagioase. În școlile din Cluj, sunt focare de scarlatină și streptococ. Una dintre principalele cauze pentru care numărul de copii bolnavi crește este și lipsa personalului medical din școli, care să facă triajul zilnic.

Economie 2023-01-20 09:46:35

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat marți că prețul cărnii de porc în România este cel mai mic din Uniunea Europeană. Declarațiile vin în contextul în care agricultorii anunță prețuri duble pentru kilogramul de carne de porc.

Economie 2022-10-26 12:41:13

Ambasada României în SUA a anunțat, joi seară, pe Facebook, că Congresul SUA a adoptat proiectul de lege privind strategia de securitate și dezvoltare a Mării Negre, adăugând că Congresul a decis ridicarea nivelului de elaborare a strategiei la nivelul președintelui SUA. Legea merge la promulgare la președintele Joe Biden.

Economie 2023-12-14 19:39:09

Ucrainenii au publicat noi înregistrări ale atacului cu rachete balistice de la Dnipro, de joi. Concomitent, Moscova a susţinut vineri că „a zădărnicit” campania militară a Ucrainei planificată pentru 2025, după ce preşedintele Vladimir Putin declarase că, de-acum, conflictul ucrainean are caracteristicile unui război „mondial”.

Economie 2024-11-22 12:41:09