”Din când în când, când are timp premierul, ne vedem şi îmi spun părarea. E foarte bună poziţia, că îţi spui părerea, dar, după-aia, decizia nu e a ta, te ascultă, face, nu face, e decizia lui”, a spus Ponta.
Întrebat dacă premierul Ciolacu ţine cont de sfaturile sale, în calitate de consilier onorific, Ponta a spus: ”Acum, dacă nu o să spui că vreau să mă pun bine cu Ciolacu, spre deosebire de mulţi alţii cu care am vorbit, din România, mie mi se pare că chiar mă ascultă, înţelege, după care, sigur, decizia e a lui, nu face neapărat ce îi spun eu. Cu mulţi alţii am avut impresia că vorbesc ca şi cum aş vorbi cu geamul, nu înţeleg despre ce vorbim”, a spus Ponta, precizând că Marcel Ciolacu ”chiar înţelege, şi dacă este ceva ce nu ştie, îl întreabă”.
