Premierul Victor Ponta a spus în ședința de Guvern de marți că se bazează pe experiența lui Teodor Meleșcanu. „Să rezolve problemele de logistică pentru ca toți românii să-și poată exercita dreptul de vot pe 16. Politic nu o să o rezolve, pentru că politic nu se dorește rezolvată.
Nemulțumirea legitimă a celor din diaspora a fost confiscată politic de Iohannis și de Băsescu și asta nu putem rezolva. Dar logistic, astăzi aprobăm suplimentarea bugetului MAE cu un milion și jumătate din fondul de rezervă”, a spus premierul Victor Ponta.
Banii vor fi folosiți pentru acoperirea cheltuielilor pe care le va avea MAE cu dotarea secțiilor din străinătate. Inițial, suma pusă la dispoziția ministerului se ridica la 4,5 milioane de lei. Este de presupus că o parte din acești bani vor fi folosiți pentru deplasarea personalului ministerului pentru o mai bună organizare a votului din diaspora. MAE a pus la dispoziție o listă cu 800 de angajați, din care 300 din centrală.
ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. K. Iohannis: Schimbarea lui T. Corlăţean cu T. Meleşcanu nu rezolvă problema suplimentării secţiilor de votare
