„Este la Senat legea privind referendumul și de aceea o să vă rog pe cei din comisia specială coordonată de domnul Zgonea, dar în baza discuțiilor pe care le avem în grupuri și în USL, să progresăm cu legea electorală. Aici suntem în stadiul următor: la Camera Deputaților tot USL-ul suntem de acord că trebuie să revenim la sistemul proporțional, care se practică, dealtfel, în toate țările europene, mai puțin în Marea Britanie.
La Senat e o mică dispută între conducerea USL și între senatori. Noi propusesem ca senatorii să fie aleși uninominal, senatorii propun să fie aleși proproțional. Pe mine mă înteresează să luăm o decizie împreună, nu are rost să o impunem, dar mesajul foarte clar asupra căruia nu putem să dăm înapoi (Victor Ponta și Crin Antonescu – n.r.) este cel al numărului de parlamentari. La Camera Deputaților rămân 300, la Senat o să vedem câți sunt, 80-100, în funcție de sistemul de vot pe care îl adoptăm”, a mai spus premierul.
