• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-15 15:29:26
  • Sursa:
Victor Micula ar fi fost ajutat intr-un proces de doi fosti sefi de la Criminalitate Organizata Oradea. DNA a intrat pe fir Imagine

Doi foști șefi de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea au fost plasați sub control judiciar, a anunțat marți, 15 octombrie, Direcția Națională Anticorupție (DNA). Cei doi sunt acuzați că ar fi ajutat fiul unui om de afaceri - pe Victor Micula, potrivit surselor Digi24.ro - inventând o adresă care ar fi permis avocaților acestuia să ceară reducerea la jumătate a pedepsei pe care putea s-o primească într-un dosar penal.

Este vorba de Laviniu Poinar, fost șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea și de Nicușor Tarău, fost șef al Serviciului Antidrog din cadrul BCCO Oradea și actual șef al Brigăzii pentru Operațiuni Speciale Oradea. 

„La data de 23 decembrie 2020, inculpatul Poinar Laviniu Mugurel împreună cu inculpatul Tărău Alin-Nicușor, în calitățile menționate anterior, ar fi emis, deși nu aveau acest drept, o adresă oficială în favoarea unei persoane (fiul unui om de afaceri din județul Oradea), astfel încât acesta din urmă să beneficieze de reducerea la jumătate a limitelor pedepselor într-o cauză penală aflată pe rolul instanței de judecată”, se arată în comunicatul procurorilor.

Concret, arată procurorii, la solicitarea avocaților lui Micula (inculpat într-un dosar penal judecat atunci de Tribunalul Bihor), cei doi au semnat o adresă prin care arătau că Victor Micula (cunoscut în spațiul public drept Victoraș Micula) i-ar fi ajutat să prindă în flagrant doi traficanți de droguri din Oradea, furnizând informații în acest sens.

Din adresa menționată ar fi rezultat că informațiile date de Micula i-ar fi ajutat pe procurorii DIICOT să îi trimită în judecată pe cei doi.

„Ulterior, în data de 15 martie 2023, s-ar fi constatat că această adresă nu ar fi fost reală, întrucât datele comunicate de către B.C.C.O. Oradea, prin adresa menționată anterior, au fost infirmate în totalitate de către D.I.I.C.O.T. - Serviciul teritorial Oradea printr-o altă adresă emisă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor”, arată Direcția Națională Anticorupție.

Laviniu Poinar este acuzat de trei infracțiuni: abuz în serviciu, uzurparea funcției și uzurparea funcției, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Alin Tărău este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de uzurparea funcției, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și uzurparea funcției.

„Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei doi inculpați trebuie să respecte o serie de obligații, între care să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu exercite activități specifice funcțiilor de conducere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (doar în cazul inculpatului Tarău Alin Nicușor)”, mai arată DNA.

Victor Micula, fiul milionarului Viorel Micula, este un personaj excentric din Oradea, intrat în vizorul autorităților în mai multe cazuri. În februarie, a fost condamnat în primă instanță la doi ani de închisoare pentru mai multe infracțiuni legate de deținerea armelor de foc. Acesta a scăpat, însă, de închisoare, după ce la apel i-a fost redusă pedeapsa la un an și trei luni de închisoare, potrivit presei locale. 

În timpul furtunilor, specialiștii recomandă să evităm duşurile și chiar să ne spălam mâinile sau vasele. Motivul? Fulgerele pot călători prin instalațiile sanitare.

Economie 2023-07-16 18:28:03

Un bărbat și o femeie, ambii de 33 de ani, au fost reținuți, după ce s-au dezbrăcat parțial și au făcut sex sub privirile mai multor persoane. S-a întâmplat la sfârșitul lunii februarie, într-o sală de jocuri de noroc din Pitești. Momentul a fost filmat de un martor, iar imaginile sunt acum probă la dosar, scrie Ziarul Argeș.

Economie 2023-03-16 10:56:05

Palestinienii prinși în cel mai mare spital din Gaza au săpat marți o groapă comună pentru a-i îngropa pe cei care au murit și care nu pot fi scoși din perimetrul spitalului din cauza atacului terestru israelian. Oamenii de acolo spun că nu există niciun plan de evacuare a copiilor, în ciuda faptului că Israelul s-a oferit să trimită incubatoare portabile, transmite Reuters.

Economie 2023-11-14 22:02:08

Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, nu crede că există un pericol de escaladare sau destabilizare a situaţiei din Transnistria, în contextul convocării, pentru miercuri, a „Congresului deputaţilor de toate nivelurile”, un for convocat la Tiraspol pentru luarea unor decizii excepţionale. Potrivit oficialului, evenimentul, care a stârnit îngrijorări în ultima perioadă în contextul în care s-a spus că transnistrenii vor cere alipirea la Federaţia Rusă, ar fi doar unul propagandistic, pus la cale de Kremlin.

Economie 2024-02-27 08:58:26

Kremlinul a condamnat joi tentativa de asasinare asupra premierului slovac Robert Fico şi i-a urat însănătoşire grabnică, informează Reuters.

Economie 2024-05-16 15:35:18

Un bărbat care a stat la închisoare mai mult de 34 de ani, după ce a fost condamnat la 400 de ani pentru jaf armat, a fost eliberat săptămâna aceasta, stabilindu-se că a fost condamnat pe nedrept.

Economie 2023-03-16 14:40:24

Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, favorit să candideze din partea republicanilor și în 2024, a sugerat, sâmbătă, că Războiul Civil American putea fi soluționat prin „negocieri”, argumentând că lupta pentru a aboli sclavia în SUA nu a fost necesară și că Abraham Lincoln ar fi putut să acționeze pentru a evita vărsarea de sânge, scrie CNN.

Economie 2024-01-07 22:03:42

Pe șase august ucrainenii au început o incursiune fără precedent în regiunea rusă Kursk. La o lună distanță, Zelenski declară că armata sa controlează 1300 de kilometri pătrați și peste 100 de localități. Liderul de la Kiev a dezvăluit motivele pentru care a ordonat începerea ofensivei, transmite presa de la Kiev.

Economie 2024-09-06 14:41:56