• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-04 16:46:27
  • Sursa:
Viceprimarul Sectorului 3, Lucian Judele, scos de Politie dintr-o scoala dupa o filmare live in care arata conditiile din toaleta Imagine

Lucian Judele, viceprimarul USR din Sectorul 3, a fost ridicat miercuri de Poliție, în timpul unui live pe Facebook din toaleta Școlii Gimnaziale Mexic, pentru că a filmat fără acordul conducerii instituției. Judele susține că prin intermediul filmării a vrut să arate condițiile în care învață copiii, aceștia întorcându-se la cursuri în plin șantier, înainte de finalizarea renovărilor. Directorul Şcolii a sunat la Poliţie, în timp ce viceprimarul filma în baie, şi l-a acuzat pe acesta că a intrat peste copii.

Potrivit surselor news.ro, la ora 11.00, Secţia 23 Politie a fost sesizată de directorul Scolii Gimnaziale nr. 22 "Mexic" cu privire la faptul că o persoană a intrat într-unul dintre grupurile sanitare ale şcolii. Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au stabilit că persoana în cauză este viceprimarul Sectorului 3. Sursele judiciare au precizat că viceprimarul a susţinut ca s-a deplasat la unitatea de învăţământ deoarece a primit sesizări privind disconfortul creat copiilor de lucrările de renovare.

"Acesta a luat legătura cu conducerea şcolii şi dirigintele de şantier, dorind să intre in şcoală pentru a constata se se întâmplă însă aceştia nu i-au permis accesul. Viceprimarul, ignorând poziţia conducerii şcolii, a iniţiat o transmisie live, prezentând şcoala, ajungând şi intr-unul dintre grupurile sanitare. Cei în cauză au fost conduşi la sediul secţiei pentru lămurirea situaţiei", au mai precizat sursele.

În înregistrarea live, viceprimarul Judele spune că mâine este Ziua Educaţiei şi vrea să arate "respectul pe care primarul Negoiţă îl are pentru şcolile şi elevii din Sectorul 3". Viceprimarul filmează în interiorul şcolii şi, la un moment dat, intră într-o baie, unde filmează toaletele.

Directorul şcolii îi cere să oprească filmarea şi îi transmite că va chema Poliţia, pentru că a intrat ilegal în baie. Directorul vorbeşte la telefon cu poliţiştii şi le transmite că viceprimarul este în baie.

"Aţi văzut toţi că am intrat aici şi am vrut să vă arăt condiţiile în care copiii de la grădiniţă merg la baie, înţelegeţi? Asta am vrut să vă arăt fiecăruia", spune Judele.

El îi acuză pe cei de la şcoală că "îl sechestrează" în momentul în care aceştia nu îl lasă să iasă din baie.

"Aţi intrat peste copii în baie", spune o persoană pe filmare. "Nu am intrat peste copii, am bătut la uşă, am intrat să arăt tuturor condiţiile pe care dvs le toleraţi aici", a spus viceprimarul USR.

Viceprimarul a mai spus că pe filmare că a intrat în baie pentru că a primit mesaje de la părinţi care i-au spus că în şcoala Mexic copiii nu au uşă la baie.

"Am vorbit cu cei din conducere, între timp văd că au apărut uşile, dar ce nu au apărut sunt acele toalete dedicate copiilor mici, copii de grădiniţă, care nu se pot urca pe un closet normal şi au nevoie de o toaletă mai mică. De asta avem zeci de milioane de euro pe care le investim în sectorul 3, nu pentru ca o educatoare să vină să pună acel colac peste colacul normal, ca un copil mic să stea la toaletă", mai afirmă Lucian Judele.

Pe filmare, viceprimarul spune că a ajuns Poliţia şi precizează că nu va închide live-ul pentru că are nevoie de probe.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a schiţat marţi patru priorităţi-cheie pentru apărarea europeană, avertizând că se prefigurează o nouă ordine mondială care se va instala din a doua jumătate a acestui deceniu. Ea a avertizat că Rusia se pregăteşte de o viitoare de confruntare cu democraţiile europene, în timp ce Statele Unite, „cel mai vechi partener al Europei”, îşi îndreaptă atenţia către regiunea Indo-Pacific.

Economie 2025-03-18 18:31:37

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie, arată că temperaturile se mențin, în prima parte a perioadei vizate, la valori apropiate de normalul perioadei. În weekendul 13-15 decembrie vremea se va răci în majoritatea regiunilor țării, iar meteorologii anunță precipitații pentru săptămâna viitoare, cu o probabilitate mai mare după data de 20 decembrie.

Economie 2024-12-09 13:24:24

Cel puţin o persoană a murit într-un atac armat care a avut loc în interiorul unei biserici catolice din Istanbul, cel mai mare oraş ca populaţie din Turcia, în timpul slujbei de duminică.

Economie 2024-01-28 13:38:30

Un pilot, fost ofițer de informații al Forțelor Aeriene ale SUA, crede că o imagine pe care a surprins-o folosind sonarul unui submersibil fără pilot ar putea rezolva în sfârșit unul dintre cele mai mari mistere ale aviației: unde și de ce s-a prăbușit aviatoarea Amelia Earhart la apogeul faimei sale?

Economie 2024-01-28 15:16:49

Dictatorul rus, Vladimir Putin, a afirmat, joi, la un congres din Rusia al industriașilor și întreprinzătorilor, că „țările occidentale se confruntă cu o penurie de alimente și că sunt forțate să renunțe la unele alimente” din cauza sancțiunilor impuse Rusiei după invadarea Ucrainei. Evenimentul la care a participat dictatorul de la Moscova, Congresul Uniunii Industriașilor din Întreprinzătorilor din Rusia, este cea mai mare societate de afaceri din țară și în consiliul său de administrație sunt faimoși miliardari ruși.

Economie 2023-03-16 19:43:32

Curtea Supremă de Justiţie de la Chişinău a prelungit cu 60 de zile interdicţia de a părăsi ţara pentru fostul preşedinte Igor Dodon, cunoscut pentru atitudinea și pozițiile proruse, procurorii apreciind că există suspiciuni rezonabile ca acesta intenționează să fugă în Rusia. Decizia Curţii vine ca urmare a unei solicitări a procurorilor transmise în 16 ianuarie.

Economie 2023-01-16 20:54:44

Rusia „aproape a abandonat” ideea de a câștiga militar războiul din Ucraina, a declarat un fost ofițer de informații britanic MI6, adăugând că a eșuat în îndeplinirea obiectivelor sale, potrivit Sky News.

Economie 2023-07-26 13:42:34

Coreea de Sud va organiza primul exercițiu de apărare civilă la nivel național în șase ani, luna aceasta. 51 de milioane de locuitori ai țării vor exersa manevre de apărare civilă, se vor retrage în adăposturi sau în spații subterane sigure, în timpul unui exercițiu de 20 de minute, informează BBC.

Economie 2023-08-04 13:02:27