• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-12 23:31:24
  • Sursa:
Vicepresedintele Taiwanului, favorit sa devina noul presedinte, va merge in vizita in SUA, spre furia Chinei Imagine

Vicepreședintele Taiwanului, William Lai, a plecat, sâmbătă, într-o vizită în Statele Unite, o decizie delicată care va produce din nou iritarea Chinei continentale și despre care oficialii de la Taipei se tem că va declanșa și mai multă activitate militară în jurul insulei, relatează Reuters. Lai este favoritul să devină noul președinte al Republicii China (Taiwan) la alegerile din ianuarie și va face, teoretic, doar opriri de tranzit în Statele Unite, în drumul său spre Paraguay, unde merge să asiste la învestirea în funcție a noului președinte.

Paraguay recunoaște guvernul de la Taipei ca administrație legitimă a întregii Chine și nu are legături diplomatice cu regimul de la Beijing.

SUA și Taiwanul spun că astfel de opriri sunt de rutină și că nu este niciun motiv pentru care China să le perceapă ca „provocatoare”. Totuși, regimul de la Beijing a reacționat cu furie la ce percepe drept noi semne ale susținerii americane pentru Taiwan.

China va începe noi exerciții militare lângă Taiwan, de săptămâna viitoare, folosindu-se de vizita lui Lai ca pretext pentru a intimida votanții înainte de alegerile de anul viitor. China speră să-i facă pe taiwanezi să „se teamă de război” și să-i facă să voteze cu candidatul preferat de regimul de la Beijing – al partidului Kuomintang.

Înainte de plecare, Lai a făcut doar referiri în treacăt față de vizita sa în SUA, precizând că va ateriza la New York mai întâi.

El a mai spus că va folosi vizita în Paraguay nu doar pentru a aprofunda legăturile cu această țară dar și pentru a purta „discuții încrezătoare” cu alte țări și să întâlnească delegații de parteneri cu aceeași perspectivă. Nu a precizat, însă, la cine se referă.

„Asta va transmite comunității internaționale că Taiwanul este o țară care aderă la democrație, libertate și drepturile omului și participă în mod activ la relațiile internaționale.

Va arăta lumii și eforturile noastre variate de a menține pacea și stabilitatea în regiunea indo-pacifică”, a spus el.

Lai a mers în Honduras anul trecut, unde a participat la inaugurarea noului președinte și a avut o discuție simbolică cu vicepreședinta americană, Kamala Harris.

Regimul de la Beijing are o antipatie pronunțată pentru Lai, mai ales în condițiile în care acesta s-a descris pe sine, în trecut, drept „un muncitor asiduu pentru independența Taiwanului”. Totuși, el a repetat de multe ori în timpul campaniei că nu intenționează să schimbe starea actuală de fapt între cele două Chine.

Guvernul Republicii Moldova a confirmat că, alături de Ucraina, întreprinde demersuri legale pentru a se pregăti pentru negocierile de aderare cu Uniunea Europeană.

Economie 2025-05-23 08:33:56

Deputatul REPER Andrei Lupu a depus, luni, o propunere legislativă de modificare a Legii pensiilor militare de stat (Legea nr. 223/2015) prin care sunt eliminate pensiile de serviciu pentru militarii, poliţiştii, jandarmii şi funcţionarii publici cu statut special condamnaţi penal pentru infracţiuni de corupţie sau de serviciu.

Economie 2024-02-19 18:11:02

Preşedintele american Joe Biden a avut un nou moment de confuzie joi, vorbind despre „vicepreşedintele Trump” în loc de colega sa Kamala Harris, în cursul unei conferinţe de presă, la încheierea summitului NATO.

Economie 2024-07-12 07:25:46

Guvernul Italiei susține un proiect legislativ prin care urmează să se interzică carnea produsă în laborator și alte alimente sintetice, motivând prind dorința de a „proteja bucătăria italiană și sănătatea”, relatează BBC.

Economie 2023-03-29 20:06:47

Românii care pot, din punct de vedere medical, și doresc să doneze sânge, primesc o serie de beneficii, printre care tichete de masă, zi liberă de la serviciu și posibilitatea de a cumpăra titluri de stat cu dobânzi preferențiale. În anul precedent, donatorii de sânge au primit tichete cu o valoare de 4 ori mai mare faţă de anii trecuți deoarece, de la 1 ianuarie 2024, suma a crescut de la 67 lei la 280 lei.

Economie 2025-01-04 09:06:39

Preşedintele Klaus Iohannis a avut vineri, la Atena, o întrevedere cu premierul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis, în cadrul vizitei de lucru pe care o efectuează în Grecia.

Economie 2022-12-02 18:31:10

Campioana olimpică la box algeriană Imane Khelif, care s-a aflat în centrul unei controverse privind genul său la Jocurile Olimpice de la Paris, a fost aclamată de o mulţime imensă la Tiaret, la revenirea sa în regiunea natală, informează AFP.

Economie 2024-08-17 19:36:02

Un interfon, o cutie poștală și o plăcuță pe care scrie Casa del Sol. Este una dintre adresele de pe Coasta de Azur la care poliția franceză a descins la finalul lunii trecute într-o operațiune de amploare care a vizat rețeaua condusă de Gregorian Bivolaru. 12 români au fost reținuți în urma raidului de pe 28 noiembrie de la Casa del Sol, un complex compus de fapt din două locuințe, în Berre-les-Alpes, un mic sat cochet aflat la 25 de kilometri distanță de Nisa, unde Gregorian Bivolaru ar fi ținut sechestrate zeci de femei pe care le-ar fi supus la perversiuni sexuale, scriu jurnaliștii de la France 3 Regions. Publicația mai arată cum un așa-zis domn S., muzician român, profesor, membru activ al Bisericii Ortodoxe din Monaco, l-ar fi sprijinit îndeaproape pe Gregorian Bivolaru, ocupându-se de femeile din toate colțurile lumii care veneau la guru pentru "inițiere".

Economie 2023-12-06 20:32:44