Viața pe Pământ s-ar putea să fi apărut în urma unor erupții solare uriașe produse de un Soare tânăr și hiperactiv, potrivit unui nou studiu citat de Science.
Aruncând particule încărcate electric regăsite în vântul solar înspre un amestec de gaze prezente în atmosfera Pământului de acum mai bine de 3 miliarde de ani, oamenii de știință au descoperit că această combinație de ingrediente ar fi conținut cantități semnificative de amino acizi și acizi carboxilici, care stau la baza proteinelor și a oricărei forme de viață organică.
Cercetătorii care căutau răspunsul la această întrebare în secolul XIX au speculat că viața s-ar putea să fi început într-o „ciorbă chimică” primordială pe care au numit-o „micuțul lac cald”.
În anii '50, experimentele care au expus amestecuri de gaze de metan, amoniac, apă și hidrogen molecular la fulgere artificiale au arătat că în urma procesului s-au format 20 de amino acizi diferiți.
De atunci și până în prezent, însă, lucrurile s-au mai complicat. Oamenii de știință au descoperit că atmosfera Pământului timpuriu conținea mai puțin amoniac și metan decât s-a crezut inițial. În schimb, exista mult mai mult dioxid de carbon și azot molecular - ambele sunt gaze care necesită mult mai multă energie pentru a fi descompuse decât cea a fulgerelor.
Acum, într-un nou studiu publicat în revista Life, cercetătorii au folosit un accelerator de particule și au descoperit că razele cosmice dau naștere unor super-erupții care au destulă energie pentru a declanșa apariția vieții pe Pământ.
„Cei mai mulți investigatori ignoră razele cosmice galactice pentru că necesită echipament specializat, precum acceleratoarele de particule”, a explicat autorul principal al studiului, Kensei Kobayashi, profesor de chimie la Universitatea Națională Yokohama din Japonia. „Am fost destul de norocos să am acces la mai multe [acceleratoare] în apropiere de laboratoarele noastre”.
Când are loc o ejecție de masă coronală, materialul solar, format în principal din electroni, protoni și particule alfa, se izbește de câmpul magnetic al Pământului și declanșează o furtună geomagnetică care agită moleculele din atmosfera noastră pentru a crea aurorele colorate pe care le știm și sub denumirea de „luminile nordului”.
Cea mai puternică furtună solară din istoria recentă a avut loc în 1859 (Evenimentul Carrington) și a eliberat cam la fel de multă energie precum 10 miliarde de bombe atomice de 1 megatonă.
Dar până și acest eveniment este nimic pe lângă energia unei super-erupții care ar putea fi de la sute până la mii de ori mai puternice.
Super-erupții de acest gen au loc de obicei doar odată la fiecare 100 de ani, dar s-ar putea ca în primele 100 de milioane de ani din viața Pământului erupțiile să fi avut loc chiar și o dată la trei zile, în ciuda faptului că Soarele era cu 30% mai puțin strălucitor.
„În condiții [de vreme] rece, nu ai niciodată fulgere, iar Pământul timpuriu se afla sub lumina unui Soare destul de fad”, a spus Vladimir Airapetian, coautor al studiului și astrofizician al Centrului de Zbor Spațial Goddard al NASA. „Asta nu înseamnă că nu putea să vină de la fulgere, dar fulgerele par mai puțin probabile acum, iar particulele solare par mult mai probabile.”