George Enescu este considerat și în zilele noastre geniul muzicii românești. A fost compozitor, violonist, pianist, dirijor și pedagog român, iar muzica pe care a lăsat-o moștenire tuturor face parte din patrimoniul cultural universal.

Recunoscut pentru interpretările și compozițiile de excepție,  Geogre Enescu a fost considerat un copil-minune, micul Jurjac, așa cum familia și cei apropiați îl alintau.

George Enescu s-a născut pe 19 august 1881, în satul Liveni-Vârnav, Cracalia, județul Botoșani. A fost al optulea copil în familie și, încă de mic, a avut înclinație pentru muzică, începând să cânte la vioară de la vârsta de 4 ani.

Primele noțiuni despre muzică le-a învațat din familie. Tatăl său văzând pasiunea și iubirea pentru muzică, îi dăruiește acestuia, la vârsta de 4 ani, o vioară cu trei coarde.

La vârsta de 5 ani, Enescu a avut primul său concert, iar de atunci a început studii de compoziție sub îndrumarea compozitorului român de muzică de operă, profesor și critic de muzică Eduard Caudella.

A fost alinatat Jurjac (copil căruia îi plăcea muzica) de către guvernanta franceză Lydie Cedre, persoana care a avut o importanță majoră în dezvoltarea lui Enescu, începând cu vârsta de 6 ani.

„Eram, dacă-mi amintesc bine, un copil silitor și chiar destul de conștiincios. La patru ani știam să citesc, să scriu, să adun și să scad. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învățătura și aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simțământul că pierd timpul; fugeam de zgomot și de vulgaritate, iar mai mult decât orice simțeam un fel de spaimă înnăscută în fața vieții. Ciudat copil, nu?”- Amintirile lui George Enescu, de B. Gavoty''.

În 1886, profesorul de la Conservatorul din Iași, Eduard Caudella, îi remarcă talentul lui George Enescu și îi sfătuiește familia să îl îndrepte către studii muzicale. Dovadă stau și câteva încercări de compoziție ale lui Enescu, care datează din anul 1887, când copilul, pe atunci, avea doar 6 ani.

Între anii 1888 și 1894, George Enescu studiază la Conservatorul din Viena, acolo unde îi are drept mentori și profesori pe cei mai renumiți ai vremii precum Siegmund Bachrich, Josef Hellmesberger Junior (vioară), Ernst Ludwig (pian) și Robert Fuchs (armonie, contrapunct și compoziție).

La recomandarea profesorului de pian, George Enescu este trimis de familie să studieze la Paris, între anii 1895-1899, după absolvirea Conservatorului din Viena cu medalie de argint.

La Paris își perfecționează studiile sub îndrumarea profesorilor renumiți de la Conservator. (Martin-Pierre-Joseph Marsick la vioară, Jules Massenet și Gabriel Faure la compozție, și mulți alții).

Încă din perioada studiilor de la Paris datează operele “Simfonii de școală”, lucrări care au început să îi aducă recunoașterea compozitorului George Enescu:

În perioada studiilor, în calitate de interpret, a înființat și condus două formații de muzică instrumentală, un trio cu pian (1902) un cvartet de coarde (1904).

Pe 6 februarie 1898, în cadrul Concertelor Colonne din Paris, George Enescu își face debutul în calitate de compozitor, cu Suita simfonică Poema Română.

Începând cu același an, Enescu predă lecții și oferă recitaluri de vioară la București, sub admirația Reginei Elisabeta a României, care îl invita adesea la Castelul Peleș din Sinaia pentru a executa piese la vioară.

Tot George Enescu este interpretul care a pus pe muzică și câteva dintre poemele reginei Carmen Sylvia, ocazie cu care a dat naștere mai multor compoziții muzicale vocale, cu acompaniament instrumental (lieduri).

Din primii ani ai secolului XX datează și câteva dintre cele mai cunoscute compoziții ale lui George Enescu. Acestea sunt cunoscute și apreciate chiar și astăzi:

Urmează o perioadă în care muzica lui George Enescu este cunoscută atât în București, cât și la Paris, dar și în alte țări europene unde are turnee, alături de parteneri celebri precum Louis Fournier sau Alferdo Casella.

În această perioadă, George Enescu a realizat mai multe opere, simfonii și lucrări orchestrale, printre care:

În anii de început ai Primului război Mondial, George Enescu rămâne în București, iar atunci dirijează "Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven", pentru prima dată în audiție integrală în România.

Tot atunci, are loc prima ediție a Concursului de compoziție George Enescu, eveniment cu ocazia căruia compozitorul le oferea câștigătorilor premii din venituri propii, sume de bani, dar și șansa interpretării acestor piese în concerte.

Între anii 1921-1931, celebra creație dramatică și muzicală a lui George Enescu, Oedip, tragedia lirică în 4 acte, începe să se facă auzită pe scenele teatrelor de operă din lume.

Piesa o dedică Mariei Tescanu Rosetti, fostă Cantacuzino, cu care mai târziu, în 1937, se și căsătorește. Alintată de cei dragi "Măruca", Maria Catacuzino a fost marea dragoste a lui Enescu

Premiera operei Oedip a avut loc la Paris, pe 13 martie 1936, moment în care s-a bucurat de un succes impresionant.

Opera este și astăzi una dintre cele mai populare creații ale lui Enescu, auzită în timpul Festivalului și Concursului Internațional George Enescu din București.

Și în ultimii ani de viață, George Enescu și-a continuat cariera muzicală. A compus" Cvartetul de coarde Nr 2", "Simfonia de Cameră pentru douăsprezece instrumente soliste", și a schițat mai multe "Simfonii" (Nr 4 și 5) rămase neterminate, care mai târziu au fost orchestrate de compozitorul Pascal Bentoiu.

Odată cu instaurarea dictaturii comuniste, George Enescu s-a exilat definitiv la Paris, însă a continuat să dețină funcția de președinte al Societății Compozitorilor din România până în anul 1949, când Societatea a fost înlocuită cu Uniunea Compozitorilor, iar de atunci Enescu nu a mai figurat drept membru.

George Enescu s-a stins din viață în noaptea dintre 3 spre 4 mai, anul 1955, în locuința sa din Paris. A fost înmormântat în cimitirul Pere-Lachaise din Paris (cel mai mare și renumit cimtir din oraș unde sunt înmormântați mai mulți oameni celebri), într-un cavou de marmură albă, aflat în poziția 68.

Din cărțile scrise de Viorel Cosma și Ilie Kogălniceanu, persoanele care au trait în preajma compozitorului, a reieșit că George Enescu a murit în mizerie și, în ciuda bătrâneții și a bolii, Măruca, soția, îl obliga să cânte și să ofere lecții de pian pentru a câștiga bani. Maria Cantacuzino a murit 13 ani mai târziu, în anul 1968, în Elveția.

Un lucru mai puțin știut despre viața marelui compozitor roman este faptul că a avut un copil din flori. Acesta a avut o relație cu o tânără menajeră în casa părinților săi din Botoșani, iar împreună au avut o fetiță, Elena Dinu, pe care o sprijinea financiar chiar și când locuia în Franța.

Muzeul Național "George Enescu" prezintă publicului expoziții permanente care ilustrează viața și operele marelui muzician, în toate sediile (Palatul Cantacuzino București, Casa Memorială George Enescu Bucureși, Casa Memoriala George Enescu din Sinaia și Secția „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu - George Enescu” Tescani, jud. Bacău).