Piesa a fost scrisă după două luni de studiu al dosarelor de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, unde se aflau declaraţiile lui Anton Durcovici din timpul detenţiei. „Am avut sute de ore de înregistrări ale mărturiilor preoţilor greco-catolici şi romano-catolici care au supravieţuit închisorilor, am avut o întreagă bibliotecă Durcovici, bibliotecă scrisă, plus informaţiile de pe net, deci practic tot ce a existat în limba română,” a spus Laurenţiu Budău, autorul scenariului.
Pentru actori, piesa a fost o provocare. „Relaţia mea cu Anton Durcovici a fost un pic dificilă la început şi am încercat să-i pătrund tainele pentru a-i înţelege mai bine dorinţa lui de a fi tare în credinţă,” a spus actorul Dumitru Rusu, distribuit în rolul lui Anton Durcovici.
Reprezentaţia a fost un succes, iar publicul s-a declarat impresionat.
Reprezentanţii Bisericii Romano-Catolice se aşteaptă ca în curând episcopul Anton Durcovici să fie beatificat. „De 20 de ani cred este o aşteptare. S-au depus actele, s-au încheiat dosarele pentru a le prezenta la Roma pentru ca episcopul care a murit la Sighet în 1951 martir să fie declarat fericit de către Biserica Catolică,” a spus Iosif Dorcu, preot paroh. „A fost o jertfă, dar o jertfă asumată şi o dăruire totală pentru prezenta învăţătura Bisericii Catolice,” a adăugat PS Petru Gherghel, Episcop de Iași.
Pentru a face cunoscute viaţa și jertfele episcopului Durcovici, piesa va fi pusă în scenă în mai multe comunităţi din dieceză.
