Lucid, curios şi foarte bucuros de întâlnirea cu tinerii jandarmi, generalul Stoicheci a răspuns la întrebările tuturor. Toată lumea a vrut să ştie care e secretul longevităţii.
„Omul îşi conduce sănătatea şi aici stă secretul, la sănătate. Cum o conduce fiecare...", a spus Titu Stoicheci.
Titus Stoicheci, s-a născut în comuna Husnicioara, județul Mehedinți, pe 9 ianuarie. A fost pe frontul rusesc în al Doilea Război Mondial. A reuşit să scape viu şi s-a întors în ţară, ca jandarm. Pasiunea pentru arme nu i-a dispărut nici acum.
„După mine, apărarea antirachetă ... astea sunt poveşti ... nu există", a mai declarat Titu Stoicheci.
Sala de festivităţi a Jandarmeriei Dolj s-a umplut până la refuz. Zeci de tineri jandarmi au venit să cunoască o legendă vie a armei.
„Faptul că avem lângă noi un exemplu viu a ceea ce s-a petrecut în cea de-a doua conflagraţie mondială, ne bucură şi ne onorează."
„Este o onoare pentru noi, ca colegi, să avem în oraş şi în regiunea noastră, un om de asemenea valoare. Aţi văzut, la 104 ani, să ai o dicţie de nota zece, o cultură generală, un ostaş foarte priceput, a condus o subunitate.", a precizat un jandarm.
Pe 1 Decembrie 2013, Titu Stoicheci a fost avansat la gradul de general de brigadă cu o stea, în retragere, primind astfel, recunoașterea națională şi onoruri.
