Sute de biciclişti au venit la ”Numărătoarea de Toamnă”, atât pentru ei, cât şi pentru a-i sensibiliza pe cei care încă nu au adoptat acest mijloc de transport. Ei speră de asemenea, ca si numărul kilometrilor de pistă să crească: ”Mă bucur că tot mai multă lume iese cu bicicletele şi e un sport super, îl promovăm cât putem, încurajăm şi copiii să iasă, să avem piste”, ”La început a fost foarte slab, acum sunt mai multe piste, dar am auzit că o să facă şi mai multe”, ”Pentru mişcare, pentru sănătate, să vadă lumea că-s mulţi biciclişti în Timişoara, poate mai primim nişte piste”.
După un traseu pe marile artere ale Timișoarei, bicicliştii s-au adunat la în faţa Stadionului ”Dan Păltinişanu”, unde i-au aşteptat alte suprize. Aici au ţinut însă să sărbătorească cinci ani, prin eliberarea baloanelor ”Verde pentru Biciclete”.
”Acum cinci ani am debutat campania, de cinci ani Timişoara e mai verde, mai verde pentru biciclete. Am creat o comunitate puternică de biciclişti, se vede acest lucru pe străzi, în fiecare zi”, susține Romina Faur, coordonator ”Verde pentru Biciclete”.
Numărătoarea pasionaţilor pe două roți continuă, la fel şi cea a pistelor. În prezent, în Timişoara sunt peste 60 de kilometri de piste pentru biciclete.CITEȘTE ȘI: Verde pentru Biciclete: timișorenii au ieșit, cu mic, cu mare, la plimbare
Reporter: Maria RohneanOperator: Alin LunguEditor web: Călin Țenche
