Europarlamentarul Vasile Dîncu, vicepreședinte PSD, a declarat că Ilie Bolojan este „un om destul de tranșant” și îi place să își asume lucruri chiar dacă au consecințe negative, întrebat despre o eventuală demisie a premierului.
„Eu cred că ideea demisiei face parte din stilul lui Bolojan. Domnul premier e un om destul de tranșant și îi place să își asume lucrurile, inclusiv cu consecințe negative. Nu cred că s-a gândit cineva serios la demisia domnului Bolojan. Acum vorbim despre un proiect important, asumat de coaliție (cel al pensiilor magistraților n.red)”, a declarat Vasile Dîncu într-o intervenție la Digi24.
Social-democratul a fost întrebat dacă este o coincidență că mare parte a judecătorilor CCR care au declarat neconstituțională legea care viza pensiile magistraților au fost propuși de PSD. „Au fost propuși acești judecători la CCR în momente diferite ale partidului, nu neapărat pentru că aveau o viziune social-democrată. (...) Au răspuns și au dat acest vot pe formă. Această idee 'pe formă' este o găselniță.
