"Anul acesta am crezut că vom câștiga mai mult, dar prețul își spune cuvântul: cerea și oferta fac ca prețul să fie mai mic", spune, dezamăgit, Bogdan Maier.
În aceeaşi situaţie sunt şi ceilalţi producători din zonă. "Vânzările sunt mai slabe, prețul e mai slab, toată lumea se plânge că nu are bani și nu poate să dea mai mult de 50-60 de bani pe kilogram."
În această situaţie, comercianţii au scăzut prețurile de la 1 leu şi 50 de bani pe kilogram, cât era anul trecut, la 50 de bani pe kilogram. Chiar şi aşa puţini sunt cei care le cumpără marfa.
Producătorii se plâng că, deși muncesc foarte mult, sunt obligaţi să îşi vândă producţia intermediarilor ca să nu se strice la ei în gospodării.
"Din păcate, noi nu avem o piață de desfacere cum ar trebui să fie și din cauza asta intermediarii câștigă totdeauan ca și noi, producătorii. Fără ei nu ne-am putea vinde marfa la un preț mai mic, dar măcar o vindem", spune Bogdan Maier.
În acestă toamnă, producția de varză în Bihor a depășit 25 de tone la hectar.
reporter: Claudiu Mihuțoperator: Constantin Gheorghiță
