• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-19 17:34:27
  • Sursa:
Valentina, o fetita de 10 ani de origine romana, uimeste Italia cu vocea ei la „The Voice Kids”. Organizatorii i-au facut o surpriza Imagine

O fetiță de numai 10 ani uimește Italia. Valentina Giamboi, a cărei mamă este româncă, s-a calificat în finala concursului "The Voice Kids", care va avea loc vineri, 22 decembrie. Copila face parte din echipa Loredanei Bertè și a impresionat juriul cu vocea ei. La audițiile pe nevăzute, micuța a avut parte și de o surpriză de proporții: pe unul dintre scaunele juraților s-a aflat, timp de câteva minute, bunica ei româncă, pe care nu o mai văzuse de 5 ani, scrie Torino Cronaca.

Născută la Pavia, dintr-o mamă româncă și un tată italian, Valentina locuiește aproape de Torino și este în clasa a V-a. Are doi frați, de 3 luni, respectiv 7 ani și iubește muzica. Înainte de pandemia de COVID-19 studiase dansul modern, însă în timpul restricțiilor s-a apropiat de muzică. 

Dragostea pentru cântat a determinat-o să se înscrie la "The Voice Kids", un concurs care se bucură de un succes fulminant în Italia. La audițiile pe nevăzute, Valentina a cântat "Sola" de Nina Zilli și a întors toate cele 4 scaune. A ales să meargă mai departe în echipa Loredanei Bertè, care s-a îndrăgostit pe loc de vocea ei.

În aceeași seară, puștoaica de 10 ani a avut parte și de o surpriză de proporții din partea organizatorilor show-ului: pe unul dintre scaunele juraților s-a aflat, pentru câteva minute, bunica ei româncă.

"E o fată superbă, o fată inteligentă! E un dar de la Dumnezeu, un copil minunat!", le-a spus juraților bunica Valentinei.

În semifinale, Valentina a cântat  "Hurt" de Christina Aguilera. O piesă grea, cu care a impresionat încă o dată publicul și a cărei interpretare i-a asigurat locul în finală: 

Valentina visează să devină o mare interpretă, dar are și un plan B, în caz că lucrurile nu decurg cum și-a propus: să devină profesoară.

Finala concursului "The Voice Kids" Italia va fi difuzată vineri, 22 decembrie, pe Rai Uno.