• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-27 14:59:49
  • Sursa:
Valabilitatea permiselor de conducere ar putea creste de la 10 la 15 ani. Proiectul de lege, adoptat de Senat Imagine

Aproximativ trei milioane de persoane ar putea beneficia de creşterea valabilităţii permiselor de conducere din categoriile AM, Al, A2, A, B, Bl şi BE de la 10 ani la 15 ani, în scopul reducerii costurilor şi a timpului alocat pentru reînnoirea permiselor, potrivit unui proiect iniţiat de Guvern, adoptat marţi de Senat.

Proiectul pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice mai prevede creşterea siguranţei rutiere prin scăderea valabilităţii administrative a permiselor de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile AM, Al, A2, A, B, Bl şi BE, deţinute de persoane cu vârsta de 70 de ani şi peste această vârstă de la 10 ani la cinci ani.

Potrivit unui amendament admis la proiectul de act normativ, valabilitatea administrativă a permiselor de conducere eliberate pentru toate categoriile, deţinute de persoane cu vârsta de 80 de ani şi peste această vârstă, este de doi ani.

O altă modificare la proiect însuşită de plenul Senatului stipulează că permisele de conducere eliberate pentru toate categoriile, anterior publicării prezentei legi, îşi păstrează valabilitatea administrativă înscrise pe acestea.

"Scopul acestei propuneri este de a aduce beneficii cetăţenilor care au permis de conducere prin reducerea costurilor şi a timpului alocat pentru reînnoirea permiselor, de a reduce numărul de şoferi care nu sunt apţi medical să conducă şi implicit de creştere a siguranţei rutiere", subliniază iniţiatorul în expunerea de motive.

Senatul este prima Cameră legislativă sesizată în acest caz.

Dacă negocierile privind programul nuclear iranian vor eşua, „o confruntare militară” va fi „aproape inevitabilă”, a estimat miercuri ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, într-o audiere în faţa Adunării Naţionale, camera legislativă inferioară, transmit AFP şi Reuters.

Economie 2025-04-02 20:18:08

Deputatul AUR Gigi Becali a explicat miercuri, la Digi24, întrebat pe cine va vota la alegerile prezidențiale în condițiile în care George Simion a anunțat că nu-și va depune candidatura pentru a-l susține pe Călin Georgescu, că i-ar acorda votul candidatului prorus doar în scenariul în care ar ajunge în finală cu președinta USR, Elena Lasconi. 

Economie 2025-02-05 17:29:32

De la 100 de zile de proteste continue în Georgia din cauza rezultatelor contestate ale alegerilor până la interzicerea de către România a candidaturii lui Călin Georgescu la reluarea alegerilor prezidențiale din luna mai: umbra influenței rusești planează larg asupra Europei de Est, apreciază The Moscow Times într-o analiză despre imixtiunea Moscovei în țările din Estul Europei. 

Economie 2025-03-11 14:33:16

Ministerul Finanţelor anunţă lansarea versiunii simplificate a aplicaţiei e-Factura. Ministrul de resort, Marcel Boloş, spune că aceasta este în primul rând utilă celor aproximativ 670.000 contribuabili mici care au nevoie de un format gratuit şi uşor de folosit.

Economie 2024-03-05 17:22:32

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, transmite un prim bilanț pe anul 2023: 1004 persoane private de libertate au fost preluate, în total, de la punctele de trecere a frontierei, 735 de fugari și 269 de deținuți transferați.

Economie 2024-01-08 14:17:38

Marcel Ciolacu a transmis, luni, un mesaj cu ocazia începerii noului an școlar. Președintele PSD susține că toți elevii trebuie să aibă acces la educație de calitate, iar investițiile în infrastructura școlară sunt esențiale și trebuie să continue. "Toaletele din fundul curții sunt o rușine și ele trebuie să dispară definitiv într-o țară europeană", a scris Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Economie 2022-09-05 09:47:19

„Șocant” și „reușită surpriză” sunt termenii folosiți de presa internațională în primele relatări despre alegerile prezidențiale din România. BBC, The Guardian, France 24, The Associated Press, Reuters și AFP l-au caracterizat pe Călin Georgescu drept „un candidat pro-rus” și o „surpriză” care a produs „un cutremur” în peisajul electoral din România.

Economie 2024-11-25 15:05:47

Serviciul de informaţii interne ale Germaniei (BfV) a creat o echipă operativă pentru a zădărnici orice tentativă a vreunui alt stat de a influenţa viitoarele alegeri federale, după avertismentul din luna octombrie privind acţiuni de spionaj şi sabotaj sprijinite de Rusia, transmite Reuters.

Economie 2024-11-29 18:37:17