• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-22 22:20:45
  • Sursa:
Urmatoarele cinci, pana la zece ierni ar putea fi dificile in Europa, avertizeaza premierul Belgiei Imagine

Premierul Belgiei, Alexander de Croo a declarat, luni, că Europa riscă să se confrunte de acum înainte cu cinci până la zece ''ierni dificile'', referindu-se la preţurile ridicate le energie şi la incertitudinea legată de securitatea aprovizionării energetice.

''Următoarele cinci până la zece ierni vor fi dificile. Evoluţia situaţiei este foarte grea în toată Europa. Unele sectoare se vor confrunta cu dificultăţi grave din cauza acestor preţuri mari la energie'', a avertizat premierul belgian în timpul unei vizite la o societate portuară din localitatea Zeebruges, notează EFE, citată de Agerpres.

Croo a asigurat că guvernul său urmăreşte îndeaproape situaţia, dar a atras atenţia că trebuie ''să fim sinceri''.

''Lunile următoare vor fi dificile, iernile următoare vor fi dificile. Trebuie să trecem prin asta, să sperăm la ce este mai bine pregătindu-ne pentru ce este mai rău. Şi chiar dacă în final situaţia va fi mai bună decât am prevăzut, e important să fim pregătiți pentru orice'', a mai spus premierul Alexander de Croo.

Un tânăr de 25 de ani, din comuna braşoveană Cristian, a fost arestat preventiv sâmbătă, el fiind acuzat că ar fi şantajat două foste concubine că va publica fotografii compromiţătoare cu acestea, dacă nu îndeplinesc anumite solicitări ale sale.

Economie 2023-03-11 21:28:34

Părinții fetei din București care a murit în locuința unui tănăr din Piatra Neamț, cunoscut pe internet, sunt audiați de procurorii DIICOT din Neamț.

Economie 2023-08-09 10:07:19

Serviciul Secret, care răspunde în SUA de protecţia asigurată înaltelor personalităţi politice, a dezminţit că ar fi refuzat să aloce mijloace suplimentare pentru a asigura securitatea lui Donald Trump înainte de mitingul de sâmbătă din Pennsylvania, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2024-07-14 17:53:20

Suntem în ziua cu numărul 214 a războiului pornit de Vladimir Putin în Ucraina. Rusia a atacat din nou, duminică dimineața, Odesa cu drone kamikaze de producție iraniană. Concomitent, aviația rusă a avut „o zi proastă”, conform ministerului ucrainean al Apărării care a anunțat doborârea, în ultimele 24 de ore, a patru avioane militare ale Moscovei, din care trei erau aparate de ultimă generație. Într-o conferință de presă după discursul său în fața adunării a ONU de la New York, ministrul rus de externe a spus că regiunile ucrainene în care se votează vor fi sub „protecția deplină” a Moscovei dacă vor fi anexate de Rusia, inclusiv protejate cu arme nucleare.

Economie 2022-09-25 20:26:20

O investigație activă este în desfășurare cu privire la moartea actorului câștigător de Oscar Gene Hackman și a soției sale, pianista clasică Betsy Arakawa, după ce trupurile lor au fost găsite „în stare de descompunere” împreună cu cel al unuia dintre câinii lor în casa lor din New Mexico, a confirmat departamentul șerifului local.

Economie 2025-02-27 21:28:04

Trei sferturi dintre români se opun ideii ieșirii României din Uniunea Europeană, iar 4 din 5 români sunt împotriva ieșirii din NATO, potrivit unui sondaj realizat de INSCOP în perioada 1 – 17 martie.

Economie 2023-04-05 12:14:09

Un bărbat de 33 de ani din comuna Măgura Ilvei şi-a pierdut viaţa, sâmbătă, după ce s-a izbit cu scuterul pe care îl conducea de stâlpul unui pod de cale ferată, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

Economie 2024-03-16 20:12:30

Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, va opera sisteme de aeronave fără pilot la bord, prin misiuni de zbor, în scopul îndeplinirii atribuţiilor proprii, precum şi pentru sprijinirea ministerelor şi organelor centrale de specialitate subordonate Guvernului, în îndeplinirea atribuţiilor acestora, a decis Executivul în şedinţa de vineri printr-o ordonanţă de urgenţă, conform Agerpres.

Economie 2023-12-08 21:47:30