Un atac israelian la periferia Beirutului l-a vizat, joi, pe șeful unităților de drone a mișcării șiite libaneze proiraniene Hezbollah, a declarat o sursă apropiată mișcării libaneze, fără a preciza dacă acesta a fost ucis sau rănit, relatează Radio France Internationale.
ACTUALIZARE 19.35: Mohammed Srour a fost ucis în atacul din Beirut de joi, care s-a soldat cu moartea a două persoane, a afirmat armata israeliană, citată de BFM TV.
„Avioane de luptă au vizat și eliminat ținta, comandantul unității aeriene a Hezbollah, în Beirut”, a declarat armata într-un comunicat.
Surse locale libaneze au afirmat că atacul s-a soldat cu patru morți, între care și Srour, scrie ynetnews.com.
Știrea inițială
„Atacul l-a vizat pe comandantul unității de drone, Mohammed Srour, zis și Abou Saleh, a cărui soartă, în urma acestui atac, nu este deocamdată cunoscută”, a declarat sursa, care a dorit să-și păstreze anonimatul. La rândul său, Israelul a anunțat că a lansat o serie de atacuri țintite în Beirut, fără a furniza mai multe detalii.
În ultima săptămână, Israelul a lansat cele mai puternice lovituri aeriene în Liban de la războiul din 2006, ucigând peste 600 de persoane, în timp ce lunile întregi de tiruri transfrontaliere schimbate cu mişcarea Hezbollah, susţinută de Iran, se apropie de un război total.